Negociatorii principalelor instituţii europene au ajuns joi la un acord pentru facilitarea încetării blocării geografice în statele Uniunii Europene a anumitor programe de radio sau televiziune difuzate online, transmite AFP preluată de Agerpres.
'Directiva le va pune la dispoziţie utilizatorilor din orice stat membru al UE o ofertă mai largă de programe de televiziune şi de radio online provenind din alte ţări ale UE', se arată într-un comunicat al Consiliului Uniunii Europene, care reprezintă statele membre.
Acordul a fost obţinut în urma negocierilor purtate între Consiliul UE, Comisia Europeană şi Parlamentul European.
Comisarul european pentru economia digitală, Mariya Gabriel, a salutat 'o dublă victorie pentru diversitatea culturală europeană: cetăţenii vor avea un acces mai bun la bogatele conţinuturi europene, iar creatorii şi autorii vor fi recompensaţi corespunzător pentru aceste conţinuturi'.
Acordul, care mai trebuie aprobat printr-un vot în plen al Parlamentului European, prevede că 'radiodifuzorii vor putea pune online în toate ţările UE programe de radio, de informaţii televizate şi de actualitate, precum şi producţiile proprii finanţate integral', fiind remuneraţi.
Textul facilitează remiterea drepturilor de autor plătite în plus atunci când programul este accesibil în afara frontierelor naţionale, în funcţie de ţară, de limbă şi de audienţă.
Radiodifuzorul rămâne totuşi liber să decidă ce conţinut va pune la dispoziţia telespectatorilor din străinătate.
'Acest acord nu este saltul înainte indispensabil pentru a pune capăt blocării geografice a serviciilor audiovizuale, dar este un pas în direcţia bună', a comentat Monique Goyens, director general al Biroului European al Uniunii Consumatorilor (BEUC).
Un alt text al UE le permite, de la 1 aprilie 2018, europenilor abonaţi la furnizori de conţinuturi digitale să beneficieze de abonamentele lor în timpul vacanţelor sau al deplasărilor în scop profesional în Europa.
UE a ajuns la acord pentru facilitarea difuzării în străinătate a programelor de televiziune online
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

10
BCE ar putea majora dobânzile în aprilie dacă inflația crește
10

69
Europarlamentarul ECR, Șerban Dimitrie Sturdza, cere de urgență tăierea accizelor la carburanți. Susține că transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara
69

150
UE solicită redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi încetarea atacurilor asupra instalaţiilor energetice şi de alimentare cu apă
150

8.114
Alegeri în Ungaria - Ultimele sondaje arată două lumi paralele: toată lumea câștigă
8.114

216
UE va găsi modalităţi de a acorda împrumutul Ucrainei, promite Ursula von der Leyen după un nou veto al Ungariei. Critici acerbe din partea cancelarului german la adresa lui Viktor Orban
216

4.927
VIDEO Nicușor Dan a explicat scandalul Ungaria vs. Ucraina pe înțelesul tuturor: „Suveranitatea e tot timpul o chestiune complicată”
4.927

3.031
VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene
3.031

4.983
VIDEO Succes diplomatic pentru România la Consiliul European anunțat de Nicușor Dan: „Există un paragraf la propunerea României”
4.983

37
Curtea de Conturi Europeană: Fondul pentru inovare al UE, prea lent pentru sectorul tehnologiilor curate
37

1.763
Delicatesele pe care le-au servit Nicușor Dan și liderii europeni, la prânzul oficial: pâté en croûte și file de vițel
1.763

27
BCE menține nemodificate ratele dobânzilor și monitorizează impactul războiului din Iran
27

8.527
Viktor Orban dă o lovitură de baros Ucrainei și liderilor europeni/ Președintele CE îl acuză că a ”încălcat linia roșie”
8.527

6.407
SURSE DNA calcă din nou peste UBER și Bolt - Combinațiile companiilor de transport călători ar fi prejudiciat statul cu 61 de milioane de lei
6.407
















Comentează