'Ordinea juridică internațională este atacată' - UE caută soluții pentru a sprijini CPI / Ce se întâmplă dacă dacă Ungaria se retrage

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-10-2025 22:45

Actualizat: 27-10-2025 22:53

Article thumbnail

Sursă foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, avertizează că ordinea juridică internațională se află sub atac, iar Uniunea Europeană analizează măsuri concrete pentru a sprijini Curtea Penală Internațională (CPI) în fața presiunilor crescânde, relatează Reuters, conform news.ro.

Declarațiile au fost făcute luni, în cadrul unui discurs susținut la Colegiul European din Bruges, unde Kallas a denunțat că „are loc un atac amplu împotriva ordinii juridice internaţionale, a drepturilor omului, a normelor convenite la nivel internaţional şi a instituţiilor care au fost înfiinţate pentru a le aplica”.

Ea a afirmat că UE are o politică solidă şi de lungă durată de sprijinire a CPI, dar a recunoscut că blocul „are şi defectele sale”.

Ungaria, singurul stat UE care se retrage din CPI

Toate ţările UE sunt membre ale CPI, însă Ungaria este în proces de retragere.

„Un stat membru şi-a anunţat intenţia de a se retrage din CPI, dar toate statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic să respecte deciziile adoptate de Consiliu, inclusiv decizia de sprijinire a CPI şi inclusiv în cazul unei retrageri”, a punctat Kallas, ceea ce înseamnă că Ungaria va fi în continuare obligată să respecte decizia Consiliului de a sprijini CPI după retragerea sa planificată ca membru al curţii.

Şefa politicii externe a declarat că blocul caută modalităţi de a ajuta Curtea. „La Bruxelles, analizăm în prezent toate opţiunile disponibile, inclusiv măsuri specifice de atenuare, pentru a vedea cum putem face ca acest sprijin să conteze pentru CPI în acest moment dificil”, a spus ea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri