Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că va efectua un turneu în Balcanii de Vest, înainte de sfârşitul acestei luni, pentru a transmite un semnal puternic al angajamentului faţă de procesul de aderare al acestor ţări la blocul comunitar.
Totodată, oficialul european a spus că Uniunea va intensifica sprijinul acordat acestei regiuni în cadrul noului plan economic şi de investiţii, a cărui valoare reprezintă aproximativ o treime din PIB-ul regiunii. ''Facem acest lucru pentru că ştim că o investiţie în viitorul Balcanilor de Vest este o investiţie în viitorul UE'', a argumentat Ursula von der Leyen, în discursul său anual privind starea UE, rostit în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, şi dat publicităţii de Comisia Europeană.
''De asemenea, vom continua să investim în parteneriatele cu toate ţările din vecinătatea noastră - ne vom consolida, printre altele, implicarea în cadrul Parteneriatului estic, vom pune în aplicare noua Agendă pentru Mediterana şi vom continua să lucrăm la diferitele aspecte ale relaţiei noastre cu Turcia'', a mai spus Ursula von der Leyen.
UE îşi reafirmă angajamentul faţă de Balcanii de Vest şi Parteneriatul estic
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

104
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
104

10
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
10

3.584
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.584

114
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
114

5.156
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.156

119
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
119

4.977
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
4.977

2.240
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.240

1.351
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.351

1.469
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.469

9.373
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.373

277
România și alte state UE, notificate de CE că nu au transpus unele directive în legislația națională
277

54
Miniștrii de Finanțe din UE caută o strategie comună la scumpirea energiei
54
















Comentează