Statele membre UE au prelungit luni cu un an măsura de îngheţare a bunurilor care îl vizează pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi alte 11 persoane acuzate că au deturnat fonduri publice când au fugit din Ucraina după protestele din Piaţa Maidan din 2014, relatează AFP preluată de Agerpres.
Sancţiunile au fost prelungite până pe 6 martie 2020, precizează comunicatul consiliului Uniunii Europene, organism al statelor membre. Acestea au fost decise în martie 2014 şi prelungite în fiecare an de la această dată.
Douăsprezece persoane, printre care şi fostul preşedinte, "identificate ca responsabile de deturnări de fonduri de stat ucrainene sau de abuz de putere care au provocat pierderi pentru finanţele publice ucrainene", rămân înscrise pe lista neagră a Uniunii, indică comunicatul. Un nume a fost retras de pe listă, dar identităţile nu au fost comunicate.
Bunurile din Europa ale persoanelor aflate pe listă sunt îngheţate şi acestea au interdicţie de intrare pe teritoriul UE.
UE prelungeşte măsura îngheţării bunurilor fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianoukovici
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

135
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
135

280
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
280

1.870
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.870

1.168
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.168

1.366
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.366

2.369
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.369

605
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
605

1.301
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.301

1.385
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.385

1.514
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.514

29
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
29

1.121
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.121

476
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
476
















Comentează