DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UE şi Liga Arabă insistă asupra necesităţii soluţionării conflictelor din Orientul Mijlociu

www.dailymail.co.uk
Angela Merkel Arabia Saudită

Liderii Uniunii Europene (UE) şi Ligii Arabe au insistat luni asupra necesităţii rezolvării conflictelor care însângerează Orientul Mijlociu, în ultima zi a summitului lor, la Sharm el-Sheikh, în estul Egiptului, relatează AFP preluată de news.ro.

Numeroase discuţii au avut loc luni între lideri pe tema conflictelor regionale, în cadrul unui summit la care participă de duminică aproximativ 40 de şefi de stat şi de guverne de pe malurile Mării Mediterane.

Cancelarul german Angela Merkel a prezentat, într-o intervenţie în faţa presei, o listă cu subiectele abordate cu omologii săi din ambele entităşi - conflictul sirian, Libia, Iran, lupta împotriva terorismului islamist.

Ea a subliniat, de asemenea, necesitatea ajungerii la o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian şi rezolvării ”teribilei catastrofe umanitare din Yemen”.

Premierul luxemburghez Xavier Bettel, conştient de dificultatea sarcinii, a dat asigurări presei că ”dacă credeţi că ne vedem 24 de ore la Sharm el-Sheikh iar apoi este pace în lume şi în regiune şi se termină totul, atunci credeţi în moş Crăciun!”.

”PRIMUL CONTACT”

”Acesta este un prim contact între ţările din Liga Arabă şi ţările europene. Este pentru prima oară când ne vedem, sper că ne vom revedea, pentru că este important să discutăm”, a adăugat el.

Regele Salman al Arabiei Saudite, a cărui ţară conduce din 2015 o coaliţie militară care luptă împotriva rebelilor huthi în Yemen, a evocat acest conflict, denunţând ”intervenţia” iraniană.

Într-o abordare asemănătoare, secretarul general al Ligii Arabe Ahmed Aboul Gheit a deplâns situaţia din Siria, în Yemen, în Libia. În acest context, el a denunţat ”mâini străine” implicate, în opinia sa, referindu-se la Iran şi la Turcia.

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a depus la rândul său eforturi să sublinieze poziţiile ”comune” ale celor două blocuri. ”Aştept de la summit să abordăm toate aceste probleme într-un spirit pozitiv”, a declarat ea.

Pentru europeni, summitul este necesar să favorizeze o cooperare consolidată cu ţările arabe, în vederea afirmării poziţiei UE în regiune - în faţa Chinei şi Rusiei - pe fondul dezangajării americane.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a apreciat duminică faptul că cele două regiuni vecine ar trebui să coopereze în ”beneficiul” ”popoarelor” şi să nu cedeze teren ”unor puteri mondiale aflate departe de regiunea noastră”.

În afară de conflictele regionale, liderii, reuniţi în staţiunea balneară egipteană, sub un puternic dispozitiv de aprotecţie poliţienească, au abordat tot luni diverse preocupări comune, precum migraţia, securitatea, modificările climatice şi dezvoltarea economică.

În paralel, dosarul Brexitului a irupt duminică la summit, în urma declaraţiilor premierului britanic Theresa May cu privire la negocieri în curs cu parteneri europeni în vederea unei evitări a unei ieşiri a regatului Unit din UE fără acord la 29 martie.

Parlamentul britanic ar urma să se pronunţe asupra chestiunii ”până la 12 martie”, a anunţat May.

COOPERARE ARABO-EUROPEANĂ

Însă europenii şi omologii lor din ţări arabe au anunţat că vor să se concentreze asupra cooperării arabo-europene.

Potrivit adjunctului secretarului general însărcinat cu Afacerile Internaţionale Khaled al-Habbas, Liga Arabă aşteaptă de la summitul de la Sharm el-Sheikh ”un nou punct de plecare”.

Mogherini a apreciat că Brexitul nu este ”dosarul său”. ”Voi vorbi despre acest lucru atunci când regatul Unit va deveni stat terţ, ceea ce nu este cazul”, a adăugat ea.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a subliniat ”participarea înaltă” la summit, un semn al succesului, în opinia sa, al ţării sale, înurma unei perioade de instabilitate politică şi economică provocată de revolta din 2011 şi căderea regimului lui Hosni Mubarak.

Summitul, organizat de egipteni sub sloganul ”investire în stabilitate” este, de fapt, o ”bună operaţiune pentru Egipt, care arată, organizând acest summit, că revine în prim-planul scenei diplomatice”, a comentat o sursă diplomatică europeană.

Între puţinii absenţi europeni se află premierul spaniol Pedro Sanchez, liderii lituanian şi leton şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.