Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UEFA face schimbări RADICALE în legile fotbalului: Cele mai importante îi vizează pe portari

Evening Standard
UEFA

Se anunţă schimbări importante în regulile fotabalului intenaţional, începând cu sezonul următor. Printre modificările anunţate de UEFA, se numără câteva care sunt menite să elimine apariţia unor controverse, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi, informează Mediafax.

Citește și: OFICIAL - În Spania a avut loc o tentativă de lovitură de stat

Acestea vor intra în vigoare odată cu debutul cupelor europene, din stagiunea 2019/2020. International Football Association Board (IFAB) a acceptat propunereile UEFA, astfel că totul este legal începând de marţi. Ele au fost aprobate în urma unei întruniri organizate în Scoţia şi printre cele mai importante modificări se numără:

- anularea tuturor golurilor care vor fi marcate după ce un jucător a atins balonul cu mâna, indiferent dacă a existat intenţie sau nu

- la loviturile de pedeapsă, portarii nu vor mai fi obligaţi să se afle cu ambele picioare pe linia porţi

- stafful tehnic al unei echipe poate fi sancţionat cu cartonaşe galbene şi roşii, în funcţie de gravitatea evenimentelor

- jucătorii nu vor mai avea voie să se afle în zidul echipei adverse

- fotbaliştii înlocuiţi vor fi obligaţi să părăsească terenul de joc prin cel mai apropiat loc aflaţi de poziţia lor de la acel moment şi nu pe la mijlocul terenului, aşa cum menţionează regulamentul acum

Citește și: Un cunoscut muzician a fost UCIS, în Bronx, la numai 37 de ani: Criminalul ar fi amantul iubitei sale, cei doi fiind arestați - VIDEO .


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.