Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UiPath rupe bursa de pe Wall Street și a doua zi: Bătaie mondială pe acțiuni la primul unicorn românesc

UiPath
UiPath

UiPath deschide a doua şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street la 73 dolari pe acţiune, plus 6% faţă de cea de la debut. La o oră de la deschiderea acţiunile aveau plus 10%.

UiPath (PATH), producător de roboţi software fondat în Bucureşti, care acum are sediul central în New York şi a ajuns liderul noii industrii de automatizare a sarcinilor repetitive din companii, a deschis şedinţa de tranzacţionare de joi, a doua de după listare, la un preţ al acţiunilor de 73 dolari pe unitate, în creştere cu 6% faţă de şedinţa precedentă, scrie Ziarul Financiar.

Citește și: Acţiunile UiPath pot fi cumpărate de români pe platforma XTB

La o oră de la deschiderea acţiunile aveau plus 10% la circa 76 de dolari pe unitate.

Daniel Dines, CEO şi unul dintre fondatorii UiPath deţine 27 de milioane de acţiuni clasa A şi 82,4 milioane de acţiuni clasa B. La preţurile curente de tranzacţionare, averea lui Dines este de circa 8,3 miliarde de dolari, adică în creştere cu 2 mld. dolari în doar două zile.

Astfel, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, este cotată în a doua zi ca şi companie listată de investitorii de pe cea mai puternică bursă la nivel mondial la o valoare de piaţă de aproape 40 mld. dolari.

Citește și: O companie americană a pariat 172 milioane de dolari pe UiPath şi a câştigat 5,9 miliarde de dolari

Cu o apreciere de 23% a preţului acţiunilor în prima şedinţă de tranzacţionare, dar şi cu intrarea în acţionariat a fondurilor ARK Invest ale lui Cathie Wood, şi pe fondul unor rezultate financiare îmbunătăţite, care asigură o marjă brută de 89%, intrarea la tranzacţionare pe Wall Street a unei companii pornite în România a fost un succes.

Ca şi multiplii, în funcţie de capitalizare raportată la venituri (P/Sales) UiPath are un nivel de 59x. Adică valoarea de piaţă este de 59 de ori mai mare ca veniturile. Cel mai apropiat competitor, respectiv Prism Group, companie de 1,6 mld. dolari capitalizare, are un P/S de 8,2. Niciuna dintre cele două nu are multiplu PER din cauza pierderilor pe anul 2020.

Citește și: Un programator român a transformat o 'idee nebunească' într-o avere de 6 miliarde de dolari

„Succesul de miercuri al UiPath se datorează faptului că a intrat pe bursă cu cifre foarte impresionante”, spune Ionuş Paulenco, analist al eToro. “Acesta a fost unul dintre cele mai mari IPO-uri tech din ultimii ani şi ar trebui să luăm în considerare şi faptul că a avut loc pe o piaţă destul de dificilă, mai puţin prietenoasă cu firmele de tehnologie în ultimele săptămâni”, adaugă el.

Doar două companii din sectorul de software din SUA au depăşit finanţarea de 1,3 miliarde de dolari atrasă de UiPath în urma ofertei publice de listare: SnowFlake, în septembrie 2020 cu 3,9 mld. dolari şi Qualtrics în ianuarie 2021 cu 1,78 mld. dolari. Astfel, intervalul de timp scurt, de doar 7 luni de la SnowFlake până la UiPath, scoate în evidenţă apetitul ridicat al investitorilor pentru companiile din tehnologie.

Citește și: Acţiunile UiPath sunt vedete la debutul pe Bursa de la New York: Evaluarea companiei a urcat la 33 miliarde de dolari, peste cifra preconizată .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.