Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ: CSM anunță că a trimis la minister motivele avizului negativ pe legile Justiției/ DOCUMENT

csm

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al CSM anunță că în cursul zilei de ieri, 2 octombrie 2017, a fost transmisă Ministerului Justiţiei hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conţinând motivele care au fundamentat avizul negativ emis asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Vezi AICI documentul trimis la Ministerul Justiției! (.pdf)

Principalele elemente ale avizului negativ:

I. Proiectul de lege transmis spre avizare nesocotește, în aspecte esențiale, garanții fundamentale pentru funcționarea sistemului judiciar, contravenind dispozițiilor constituționale.

- Relevante în acest sens sunt reglementările din cuprinsul proiectului care prevăd reorganizarea Inspecției Judiciare, prin preluarea acesteia în cadrul Ministerului Justiției.

- Propunerea de abrogare a articolului 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu consecința gestionării în continuare a bugetului instanțelor de către Ministerul Justiției, contravine principiului constituțional al independenței justiției.

- Contrare dispozițiilor Legii fundamentale sunt și dispozițiile din proiect referitoare la răspunderea patrimonială a magistraților pentru erorile judiciare.

II. Proiectul de lege promovează soluții necorespunzătoare în aspecte, de asemenea, esențiale pentru sistemul judiciar, cu profund impact negativ asupra funcționării normale a acestuia.

- Una dintre aceste soluții promovate de Ministerul Justiției prin proiectul de act normativ se referă la condițiile de acces în magistratură.

- Criticabile sunt și soluțiile necorespunzătoare promovate de proiectul de lege cu privire la promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor.

- Proiectul este criticabil și din perspectiva concepției pe care o promovează cu privire la modalitatea de exercitare a autorității ministrului justiției asupra procurorilor, cu consecința posibilei imixtiuni a politicului în activitatea parchetelor.

- Separarea deciziei în privința carierei judecătorilor și procurorilor între cele două Secții ale Consiliului, deși este expresia unui deziderat exprimat ferm de Secția pentru judecători, este realizată de o manieră nesistematizată, cuprinzând soluții incomplete, care pot genera dificultăți de interpretare.

III. Prin alte soluții propuse, proiectul de lege se înscrie într-o tendință de evident regres, atât în raport de reglementările în vigoare, cât și în raport cu forma anterioară a proiectului de lege pentru modificarea și completarea „legilor justiției” promovat de Ministerul Justiției la finalul anului 2016.

- Proiectul propune abrogarea dispozițiilor alineatului (3) al articolului 83 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv înlăturarea posibilității magistratului de a fi reîncadrat în funcție după pensionare, din expunerea de motive reieșind că ceea ce s-a urmărit prin această modificare este evitarea cumulării pensiei de serviciu cu indemnizația de magistrat.

- Proiectul de lege analizat vine să elimine și o serie de dispoziții referitoare la cariera magistraților, în lipsa oricărei justificări, și fără a oferi, măcar, date statistice relevante care să poată fi avute în vedere în examinarea propunerilor.

- Proiectul transmis spre avizare reprezintă un regres chiar și în raport cu o formă anterioară, în condițiile în care nu mai cuprinde unele dispoziții referitoare la incompatibilități și la posibilitatea de acces al judecătorilor și procurorilor, fără examen, în alte profesii juridice.

IV. Proiectul cuprinde o serie de propuneri de reglementare noi sau radical diferite de cele existente în forma anterioară și care nu au fost supuse consultării sistemului judiciar.

V. Sintetizând, se constată că în punctele esențiale inițiatorul proiectului nu a avut în vedere, a reținut într-o manieră nesemnificativă sau chiar contrară multe dintre soluțiile propuse de Consiliul Superior al Magistraturii și care derivă din consultarea sistemului judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.