Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA oferă explicaţii: De ce a fost chemată la audieri bunica de 90 de ani a fostei şefe AEP

captura mediafax video
bunica ana maria patru

DNA Ploieşti explică motivele pentru care a fost citată bunica Anei Maria Pătru, în vârstă de 90 de ani, la sediul instituţiei. Potrivit unui comunicat al instituţiei, trimis redacţiei stiripesurse.ro, legea nu permite audierea la domiciliu, iar femeia nu a informat că nu se poate prezenta.

"Actualul Cod de procedură penală nu prevede posibilitatea audierii martorului la domiciliu, aşa cum se prevedea în mod expres în Codul de procedură penală anterior, în vigoare până în anul 2014. În actuala reglementare se prevede că „orice persoană citată în calitate de martor are obligaţia se a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat-o, la locul, ziua şi ora arătată în citaţie” iar ”Dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic", susţin procurorii

"Deşi a luat la cunoştinţă cu două zile înainte de data la care a fost chemată pentru a fi audiată şi avea timpul necesar, aceasta nu a formulat nicio cerere în cuprinsul căreia să învedereze organelor judiciare că se află în imposibilitatea de a se prezenta la audiere. În schimb, la data de 04 octombrie 2017, prin intermediul avocatului, aceasta a formulat o cerere prin care solicita asistenţă medicală, în baza căreia organele judiciare au apelat la sprijinul unui echipaj medical, care a asigurat asistenţa medicală martorei pe tot parcursul procedurilor judiciare", arată DNA.

Femeia a fost citată pentru a fi audiată ca martor dar şi pentru a participa la procedura de sechestru, în condiţiile în care unele bunuri care fac obiectul infracţiunii de spălare de bani apar ca fiind în proprietatea sa (teren şi casă situate în oraş Voluntari, cartier Pipera, judeţul Ilfov), explică procurorii.

"Deşi, în procesul penal, rudele apropiate au dreptul să nu formuleze declaraţii în calitate de martor, acest lucru nu poate fi constatat decât în faţa organului judiciar, întrucât există posibilitatea ca aceste persoane să dorească să formuleze declaraţii pentru a fi folosite ca probe, inclusiv în apărarea inculpaţilor, în concret, în cauză, martora putând justifica sumele de bani cu care au fost achiziţionate bunurile imobile obiect al infracţiunilor de spălare de bani", completează instituţia.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.