UPDATE - ISU Dobrogea a precizat că, în urma evaluării medicale a celor trei persoane, una singură a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru îngrijiri medicale, cu arsuri şi conştientă. Victima este cetăţean român.
”S-a confirmat că a avut loc o explozie, neurmată de incendiu, într-adevăr, şi trei persoane care au fost implicate sau au fost prezente la momentul în care a avut loc explozia. Nava era ancorată la doc, se executau reparaţii, motiv pentru care a şi avut loc explozia, a fost vorba de o acumulare de gaze care s-au aprins. O persoană a fost transportată la spital, fiind vorba de două de cetăţenie română, una din echipajul navei”, a precizat Alexandru Costache, şef centru operaţional la ISU Constanţa.
Celelalte două persoane au fost monitorizate şi nu au prezentat răni sau alte probleme medicale, refuzând transportul la spital.
”În momentul de faţă se execută măsurători de către echipajele specializate pentru a verifica în totalitate dacă mai există riscuri sau nu. Nava este, din câte am observat eu, de generaţie mai veche (…) Nu este afectată decât sala motoare, acolo unde a avut loc explozia”, a menţionat Costache.
UPDATE - Nava este sub pavilion Sierra Leone. Nava de transport mărfuri generale se afla pentru reparații în Șantierul Naval Midia.
*
O explozie s-a produs, vineri, la o navă aflată în Şantierul Naval Midia, trei persoane fiind rănite.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că pompierii au fost anunţaţi de producerea unei explozii la o navă aflată în reparaţii la Şantierul Naval Midia.
În urma deflagraţiei, trei persoane au fost rănite, suferind arsuri. Victimele sunt evaluate de echipajele medicale sosite la locul accidentului.
ISU a precizat că explozia nu ar fi fost urmată de incendiu.
În urma primelor informaţii, explozia ar fi provenit de la un motor termic.
Comentează