Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ: Guvernul Grindeanu a primit liber la ordonanţe

Inquam Photos / Octav Ganea
sorin grindeanu

Camera Deputaţilor, aflată în sesiune extraordinară, a adoptat joi proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe simple pe durata vacanţei parlamentare în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Au fost 150 de voturi pentru şi 83 împotrivă. PNL a ameninţat că ca contesta la CCR legea.

"Am constatat că legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare este cu serioase aspecte neconstituţională, nu bănuim Guvernul de necunoaştere a Constituţiei şi a legii, ci mai degrabă de interese ascunse, lucrul acesta nu-l spune PNL, ci îl spune Consiliul Legislativ care a arătat, punct cu punct, aspectele în care această lege este neconstituţională. Ca urmare PNL va contesta la CCR legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, dacă această lege va rămâne aşa cum a trecut de Comisia juridică", a declarat Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.

***

Guvernul va putea emite ordonanţe simple, de la intrarea în vigoare a acestui act normativ până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2017, în domeniile - finanţe publice şi economie; administraţie publică şi dezvoltare regională; sănătate, muncă şi protecţie socială; fonduri europene; educaţie şi cercetare; agricultură şi dezvoltare rurală; turism; antreprenoriat şi mediul de afaceri; mediu; comunicaţii şi societatea informaţională; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege. 

Potrivit expunerii de motive, în practica parlamentară, asemenea legi de abilitare au fost adoptate, de regulă, înainte de încheierea sesiunilor parlamentare ordinare, Guvernul fiind împuternicit să emită ordonanţe pe durata vacanţei în domenii limitativ prevăzute de actul normativ, care nu fac obiectul legilor organice stabilite de articolul 73 din Constituţie, sau în alte domenii pentru care se prevede adoptarea de legi organice. 

Actul normativ prevede pentru domeniul finanţelor publice reglementarea unor măsuri financiare şi fiscal-bugetare, măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici, modificarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsuri privind îmbunătăţirea mediului de afaceri şi privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi. 

În domeniul administraţiei publice şi dezvoltării regionale, Guvernul intenţionează să adopte măsuri privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice centrale, privind programul naţional de dezvoltare locală şi reglementarea unor programe guvernamentale - construcţii, urbanism, educaţie, infrastructură, social. 

La sănătate şi protecţie socială, Executivul intenţionează să modifice Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi să ia măsuri privind creşterea calităţii vieţii pensionarilor şi privind asigurarea accesului populaţiei la medicamente şi servicii de urgenţă. De asemenea, se au în vedere măsuri privind reorganizarea activităţii de plată a beneficiilor de asistenţă socială, sprijinirea însoţitorilor persoanelor cu handicap şi salarizarea în domeniile cultură, sănătate, educaţie şi administraţie publică locală. 

La capitolul fonduri europene, măsurile prevăzute a fi luate vizează stimularea absorbţiei instrumentelor structurale în exerciţiul financiar 2007-2013 şi implementarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020. 

Pentru educaţie, în actul normativ sunt menţionate măsuri pentru învăţământul preuniversitar şi pentru domeniul cercetării ştiinţifice şi învăţământului superior, iar pentru agricultură - susţinerea produselor deficitare în domeniul legumiculturii şi creşterii animalelor. 

În domeniul turismului, sunt prevăzute înfiinţarea organizarea şi funcţionarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor - OMD şi modificarea OG 107/1999. 

Alte măsuri prevăzute în proiectul de abilitare a Guvernului vizează stabilirea unor măsuri privind promovarea exporturilor, privind ecologizarea siturilor contaminate, privind facilitarea la comunicaţii electronice şi prorogarea unor termene prevăzute în alte acte normative. 

Ordonanţele emise de Guvern până la reluarea lucrărilor din prima sesiune ordinară a anului 2017 vor fi transmise spre aprobare Parlamentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.