ULTIMA ORĂ: ÎCCJ anunţă oficial că a sesizat CCR. Ce nereguli a constatat la legile justiţiei/ DOCUMENT

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-03-2018

Actualizat: 30-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Joi, 29 martie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la exercitarea controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Ședința Secțiilor Unite a fost convocată la cererea Secției Penale a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, transmisă prin adresa nr.105/C/29.03.2018, în temeiul art.27 alin.(1) teza a III-a din Regulamentul privind organizarea şi funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație şi Justiție.

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, prin Hotărârea nr.1 din 29 martie 2018, au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea de modificare şi completare a Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Din totalul de 111 judecători în funcţie, au fost prezenţi 74 de judecători. Aceştia au decis să sesizeze CCR cu referire la Art. I pct. 57 art. 42 indice 1 alin. (2) şi Art. I pct. 152, cu referire la art. 96 alin. (3) şi alin. (8) teza I din Legea de modificare a Legii 303/2004.

Vezi AICI hotărârea ÎCCJ şi argumentele invocate! (.pdf)

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri