DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ Joe Biden și Xi Jinping au vorbit peste două ore

joe biden xi jinping

Preşedintele american, Joe Biden, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au discutat joi la telefon timp de peste două ore despre tensiunile crescânde între cele două ţări în special privind Taiwanul şi diferendele lor comerciale, relatează AFP.

"Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50", a anunţat Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT).

Citește și: Xi Jinping l-a amenințat pe Joe Biden: 'Nu te juca cu focul în privința Taiwanului. Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă'

Este cel de al cincilea summit virtual între cei doi responsabili după ce Joe Biden a devenit preşedinte în urmă cu un an şi jumătate, dar neîncrederea reciprocă între China şi SUA devine din ce în ce mai dificil de ascuns, scrie agerpres.ro.

Beijingul şi Washingtonul sunt deja în conflict în problema comerţului. Cele două puteri mondiale au acum poziţii divergente în privinţa Taiwanului.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat înainte de apelul telefonic că "tensiunile în jurul comportamentului agresiv şi coercitiv al Chinei în Indo-Pacific" vor fi pe agendă.

Ultimul motiv de fricţiuni între cele două părţi este un posibil voiaj al preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, în Taiwan.

China estimează că insula este una dintre provinciile sale istorice pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul ţării.

China respinge orice iniţiativă care le-ar da autorităţilor taiwaneze o legitimitate internaţională şi este împotriva oricărui contact oficial între Taiwan şi alte state.

Deşi responsabili americani se deplasează frecvent în Taiwan, Beijingul consideră că o călătorie a lui Nancy Pelosi, unul dintre cei mai înalţi oficiali americani, ar fi o provocare majoră.

Washingtonul va trebui "să-şi asume consecinţele" acestei vizite potenţiale, pe care Nancy Pelosi încă nu a confirmat-o, a avertizat Beijingul miercuri.

Întrebat despre o eventuală ridicare de către Joe Biden a taxelor vamale de 25% impuse în cazul unor produse chinezeşti de miliarde de dolari de fostul preşedinte, Donald Trump, purtătorul de cuvânt a spus că nu a fost luată încă o decizie.

"Noi credem (...) că tarifele vamale introduse de predecesorul său au fost prost concepute. Credem că acestea au sporit costurile pentru familiile şi micile întreprinderi americane", a mai spus el, evocând în acelaşi timp "practici comerciale prejudiciabile ale Chinei".

Dar "nu am de anunţat nicio decizie privind tarifele vamale din partea preşedintelui", a conchis John Kirby.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.