ULTIMA ORĂ: MAI, primele măsuri după prăbuşirea elicopterului SMURD

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-06-2016

Actualizat: 02-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Afacerilor Interne transmite condoleanţe familiilor victimelor accidentului aviatic din Republica Moldova. Joi, 2 iunie, un elicopter SMURD s-a prăbuşit în ţara vecină, toi cei patru pasageri pierzându-şi viaţa. MAI anunţă şi primele măsuri luate în urma accidentului.

MAI informează că autorităţile din Republica Moldova au anunţat în jurul orei 14.23 că s-a pierdut legătura radio cu elicopterul. La MAI s-a convocat imediat celula de criză, iar în jurul orei 15 s-a primit confirmarea că a fost găsită epava elicopterului.

Vezi şi: ALERTĂ - Un elicopter SMURD s-a PRĂBUȘIT

Ministrul Petre Tobă a pus la dispoziţia autorităţilor de peste Prut resurse ale Poliţiei Române. Raed Arafat se deplasează în acest moment în Republica Moldova.

Elicopterul a decolat la ora 9.55 de la Iaşi, cu direcţia Vulcăneşti. La 11.50 a preluat o pacientă în vârstă de 86 de ani, care a fost transportată la Chişinău. De la Chişinău, elicopterul a plecat să preia un pacient de 64 de ani, cu accident vascular cerebral, însă nu a mai ajuns la destinaţie.

Elicopterul era de tip EC 135, fabricat în august 2014. Ultima inspecţie tehnică a fost făcută în februarie 2016. Pilotul avea 4181 de ore de zbor, iar medicul avea 5 ani de experienţă pe elicopter.

În acest moment, toate aeronavele SMURD sunt reţinute la sol.

Familiile vor fi informate de echipe formate din politişti şi psihologi.

Vezi şi: Primele imagini de la locul prăbuşirii elicopterului SMURD/ FOTO&VIDEO

content-image

content-image

FOTO: deschide.md

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri