Ultimă oră: Ministrul Muncii anunță creșterea sigură a valorii tichetelor de masă

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 29-10-2025 13:17

Actualizat: 29-10-2025 13:21

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Florin Manole

Ministrul Muncii, Florin Manole, vine cu o veste bună în contextul discuțiilor tensionate privind creșterea salariului minim. Dacă premierul Ilie Bolojan refuză creșterea salariului la 4.500 de lei, de la 4.050 de lei, însă cei de la PSD spun că indexarea e o obligație prin PNRR și că încălcarea ei ne-ar putea duce la infringement.

Florin Manole anunță creșterea valorii tichetelor de masă

"O veste bună: avem consens intre sindicate si patronate referitor la indexarea valorii tichetelor de masa de la 40 la 50 de ron", a scris Manole pe Facebook.

PSD a cerut un calcul clar privind impactul majorării salariului minim

Liderul PSD Sorin Grindeanu confirmă că a existat o discuție în coaliție, cu două săptămâni în urmă, privind înghețarea salariului minim.

„Am avut discuție în coaliție și de principiu toată lumea a fost de acord. Între timp, inclusiv azi dimineață, am avut o discuție cu premierul Bolojan, au intervenit câteva modificări. Comisarul european Roxana Mânzatu ne-a informat că e posibil să intrăm într-o zonă de infringement dacă nu facem această majorare", a declarat Grindeanu.

Grindeanu cere un impact bugetar de la experții în finanțe

„Am cerut și prim-ministrul a fost de acord. Mi-aș dori să se vină cu un calcul legat de impactul pe care l-ar avea asupra bugetului, dacă există un asemenea impact, și care ar fi efectul nemăririi salarului minim și care ar fi efectul unui infringement. Lucrurile acestea vor fi prezentate de premier", a explicat liderul PSD.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri