UPDATE 15 octombrie, ora 13.05: Precizările DNA
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada ianuarie 2023 – aprilie 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la aproximativ 30 milioane de lei.
În cursul zilei de 15 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în nouă (9) locații situate pe raza municipiului Timișoara, precum și în localități din județele Arad, Caraș-Severin și Timiș, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
În cauză procurorii beneficiază de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile “Glad Voievod” Timișoara și Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmite DNA.
UPDATE 15 octombrie, ora 11.10: Firma mare de ride-sharing vizată în ancheta DNA Timișoara - Ani de zile firma ar fi fentat statul - Prejudiciul estimat poate crește pe măsura evoluției anchetei
Una dintre companiile principale de ride-sharing ar fi vizată de ancheta DNA Timișoara pentru că vreme de ani de zile aceasta ar fi fentat statul român prin neplata contribuțiilor reale datorare, afirmă surse judiciare pentru STIRIPESURSE.RO.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Timişoara efectuează, miercuri, nouă percheziţii într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, prejudiciul în acest caz este estimat la peste 30 de milioane de lei, iar şase persoane vor fi duse la audieri.
*Știre în curs de actualizare.
Comentează