Ultimă oră: Primarul din Bușteni, Emanoil Savin, a murit - Era finul lui Dragnea/ Precizările medicilor

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 04-08-2024

Actualizat: 04-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: primaria-busteni.ro

Vește fulgerătoare! Primarul ales al orașului Bușteni, Emanoil Savin, a murit! Acesta a fost dus cu ambulanța la spital în urma unei crize cardiace, însă medicii l-au resuscitat în zadar. Acesta a decedat pe drum.

Emanoil Savin era cunoscut cu probleme cardiace, scrie presa locală. Acesta a făcut infarct pe terenul de fotbal, unde ieșise să facă mișcare cu amicii.

Culmea ironiei este că fix acum o oră acesta a postat pe Facebook că aniversează 40 de ani de căsnicie alături de soția sa. În această seară cei doi urmau să organizeze o mare petrecere pentru a serba fericitul eveniment.

Emanoil Savin era fiul lui Liviu Dragnea

Emanoil Savin, fin de cununie al lui Liviu Dragnea, a fost primar în Buşteni între 2004 şi 2016, timp în care a fost membru PDL, PNL şi PSD. Anterior, Savin a fost finanţator al echipei de fotbal Apulum Alba Iulia, în prima ligă. Ca primar, Savin s-a remarcat şi prin faptul că a oferit terenuri în oraş mai multor personalităţi sportive, cum ar fi Doroftei, Bute sau Halep.

Medicii au făcut primele precizări despre intervenție

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova au precizat pentru News.ro că la ora 11:23 a fost primit un apel care cerea ajutor medical pentru un bărbat de aproximativ 65 de ani, căruia i s-a făcut rău şi este inconştient pe stadionul din Buşteni. Un echipaj cu medic de la substaţia Sinaia a ajuns la faţa locului în 7 minute, la momentul la care ambualnţa a ajuns Emanoil Savin fiind în stop cardio-respirator.

A demarat protocolul de resuscitare, decesul fiind declarat la camera de primiri urgenţe a Spitalului di Sinaia la ora 12:46.

UPDATE -Decesul lui Emanoil Savin a fost declarat la Spitalul Orăşenesc din Sinaia.

Managerul unităţii sanitare, Mariana Miu a declarat pentru News.ro că Savin a fost adus cu o ambulanţă, în condiţiile în care i s-a făcut rău în timp ce se afla pe stadion.

La momentul la care a ajuns la spitalul din Sinaia, Savin se afla în stop cardio-respirator, cadrele de la ambulanţă începuseră manevrele de resuscitare, protocolul a fost continuat la spital însă fără succes. Apropiaţi ai politicianului susţin că acesta obişnuia să joace fotbal, în weekend, alături de prieteni.


Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri