Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ: Primarul din Sîngeorz Băi, care şi-a umilit fiica de 14 ani, a rămas fără mandat

Traian Ogâgău

Primarul din Sîngeorz Băi, Traian Ogâgău, care și-a umilit fiica de 14 ani, a rămas fără mandat, a anunțat miercuri Prefectura Bistrița-Năsăud, potrivit Mediafax.

„Astăzi, 14 octombrie, a fost emis Ordinul de Prefect nr. 252 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al lui Traian Ogâgău înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Acesta vine ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei”, au transmis reprezentanții Prefecturii Bistrița-Năsăud.

Conform acestuia, viceprimarul orașului Sângeorz-Băi va prelua atribuțiile de primar.

IPJ Bistrița-Năsăud anunța, la mijlocul lunii septembrie, că, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Acesta vizează cazul primarului din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, care și-ar fi pus fiica în vârstă de 14 ani să stea dezbrăcată cu mâinile la perete și să își ceară scuze pentru că nu este ascultătoare.

Premierul Ludovic Orban a declarat, referitor la acest caz, că este categoric împotriva oricărui comportament agresiv, cu atât mai mult față de un minor și cu atât mai mult față de un copil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.