Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ Primul zbor spațial a fost amânat, din cauza condițiilor meteo - VIDEO

the conversation
avion virginia galactic

Primul zbor spaţial al Virgin Galactic cu echipaj complet în vehiculul VSS Unity, din care face parte şi fondatorul companiei, Richard Branson, a fost amânat 90 de minute din cauza condiţiilor meteorologice.

Vehiculul este acum programat să fie lansat duminică, la ora României 17:30, scrie news.ro.

Pregătirile pentru lansare au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice înregistrate peste noapte la Spaceport America (New Mexico).

Branson va călători până la o altitudine de 90 de kilometri, unde cerul devine negru şi orizontul Pământului se curbează.

Antreprenorul britanic în vârstă de 70 de ani spune că vrea să evalueze experienţa înainte de a permite acest lucru, anul viitor, pentru clienţii plătitori.

Virgin Galactic va transmite în direct misiunea pe YouTube, Twitter şi Facebook.

Richard Branson şi-a anunţat intenţia de a construi un avion spaţial în 2004, cu obiectivul ca acesta să furnizeze servicii comerciale începând cu 2007. Însă dificultăţile tehnice, inclusiv un accindent fatal în timpul zborului de dezvoltare din 2014, au făcut ca acest proict să fie unul dintre cele mai provocatoare din cariera lui.

Branson şi restul echipajului Unity 22 vor porni în vehiculul VSS Unity SpaceShipTwo al Virgin Galactic, transportat de portavionul VMS Eve. La o altitudine de 15.000 de metri, VSS Unity va continua zborul pe cont propriu în spaţiul suborbital. Eve şi Unity vor reveni împreună pentru aterizarea la Spaceport America.

În baza zborurilor anterioare ale Unity, misiunea de duminică va dura aproximativ 90 de minute în total, iar „faza de imponderabilitate” - când nava va ajunge în partea cea mai de sus a traiectoriei suborbitale - va dura aproximativ 4 minute.

Alături de Branson se vor afla trei specialişti ai Virgin Galactic: instructorul şef astronaut Beth Moses, inginerul Colin Bennett şi vicepreşedintele Sirisha Bandla. Piloţii Virgin Galactic, Dave Mackay şi Michael Masucci, vor conduce aeronava VSS Unity. C.J. Sturckow şi Kelly Latimer vor pilota VMS Eve.

Dacă totul va merge conform planului, Richard Branson îşi va îndeplini obiectivul cu nouă zile înaintea lui Jeff Bezos care, prin compania sa, Blue Origin, urmăreşte aceeaşi reuşită cu vehiculul suborbital New Shepard.

Zborul miliardarului Bezos, în vârstă de 57 de ani, fondator al Amazon, este programat pe 20 iulie, când se împlinesc 52 de ani de la prima aselenizare a unui echipaj uman - Apollo 11.

Bezos are în plan să ajungă la o altitudine mai mare decât avionul Virgin Galactic, la 106 kilometri. În plus, din echipa care îl va însoţi pe acesta face parte Wally Funk, care va deveni prima persoană octogenară care întreprinde un astfel de zbor.

Săptămâna aceasta, Branson a declarat că este nerăbdător să ajungă în spaţiu şi că nu există o rivalitate în acest sens cu Jeff Bezos.

Bezos nu a comentat cu privire la zborul britanicului.

Richard Branson a fondat Virgin Galactic în 2004, pentru a se concentra pe turismul spaţial.

O analiză a celui de-al treilea zbor în spaţiu al companiei sale, efectuat în luna mai - până la 88,5 kilometri altitudine - a arătat că totul a mers bine şi a deschis calea pentru a obţine permisiunea Federal Aviation Administration (FAA) necesară.

Mai mult de 700 de oameni au rezervat deja un loc pentru o astfel de călătorie cu Virgin Galactic. Iniţial, un bilet a costat 250.000 de dolari, dar este aşteptat ca preţul să crească odată ce compania va accepta din nou rezervări.

Branson a spus că, la revenirea pe Pământ, va face un anunţ important pentru toţi cei care vor să devină, pentru scurt timp, astronauţi.

În ceea ce a fost denumită „cursa miliardarilor către spaţiu” se află şi Elon Musk (SpaceX, Tesla), care urmează să întreprindă o astfel de călătorie în toamnă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.