ULTIMA ORĂ Restaurantele, barurile, cafenelele și sălile de jocuri de noroc din Bistrița se reînchid de marți

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-01-2021

Actualizat: 11-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Big Hospitality

Restaurantele, barurile, cafenelele, sălile de jocuri de noroc, precum şi cinematografele se reînchid de marţi, în municipiul Bistriţa, la 15 zile după ce şi-au reluat activitatea cu capacitatea redusă la 30%, având în vedere că incidenţa cazurilor de COVID-19 se menţine peste 3 la mia de locuitori, anunță AGERPRES.

Decizia a fost luată, luni, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bistriţa-Năsăud şi va intra în vigoare de a doua zi, potrivit anunţului făcut de Instituţia Prefectului pe Facebook.

Operatorii economici din domeniul HORECA, precum şi sălile de jocuri de noroc şi cinematografele din municipiul Bistriţa şi-au putut relua activitatea începând cu data de 28 decembrie 2020, după o decizie a CJSU care a ţinut cont de incidenţa COVID-19 fără a lua în calcul focarele.

Citește și: S-A AFLAT: CINE e bărbatul din cauza căruia Ilie Năstase și-a BĂTUT SOȚIA

În cele 15 zile scurse de atunci, incidenţa infectărilor cu noul coronavirus, cu tot cu focare, nu a scăzut la nivelul municipiului sub 3 la mia de locuitori.

Potrivit datelor comunicate luni de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, la această dată incidenţa în municipiul reşedinţă a ajuns la 3,45 la mia de locuitori, cu 0,12 la mie mai mare decât cea din data de 28 decembrie 2020, când restricţiile au fost ridicate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri