Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ Rusia ia măsuri împotriva țărilor care au susținut protestele pentru Aleksei Navalnîi: A expulzat diplomați din Suedia, Germania şi Polonia

Vladimir Putin

Rusia a expulzat trei diplomaţi din ţări ale UE - Germania, Polonia şi Suedia - pentru presupusa lor participare la mitinguri de susţinere a criticului încarcerat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a anunţat vineri Ministerul de Externe rus, în timp ce şeful diplomaţiei europene se afla în vizită la Moscova, relatează agenţia DPA.

Condamnarea figurii opoziţiei ruse de către un tribunal din Moscova la trei ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea unei pedepse cu suspendare a condus la demonstraţii în masă în întreaga ţară şi critici din partea liderilor în toată lumea, scrie agerpres.ro.

Citește și: Florin Roman îl pune la punct pe Claudiu Năsui: ‘Nu poți să conduci o țară doar prin postări pe Facebook. Vă recomand o cafea tare și rezolvați această problemă’

Diplomaţii de la consulatele suedez şi polonez din Sankt Petersburg şi un angajat al ambasadei germane din Moscova au fost acuzaţi că au participat la protestele neautorizate din 23 ianuarie în sprijinul lui Navalnîi, a explicat ministerul.

Moscova, care a acuzat în repetate rânduri Uniunea Europeană de amestec în afacerile sale interne, i-a declarat pe cei trei diplomaţi "persona non grata" şi le-a cerut să părăsească ţara imediat.

Citește și: Atac devastator la adresa Guvernului: ‘Pentru asta au fost votați? Să vândă România bucată cu bucată, activ cu activ?’

Astfel de acţiuni sunt incompatibile cu statutul lor de diplomaţi, a declarat ministerul.

Ca răspuns, Suedia a declarat că "respinge cu tărie declaraţiile ruse potrivit cărora diplomatul a luat parte la proteste în Rusia".

Citește și: Sorin Cîmpeanu, anunț despre redeschiderea școlilor: ‘Fără rabat de la portul măștii. Aerisirea la intervale regulate e un lucru esențial’

"Ministerul de Externe consideră acest lucru complet nefondat şi a transmis aceasta Rusiei", a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe suedez, Linn Duvhammar.

Expulzările intervin în contextul în care cel mai înalt diplomat al UE, Josep Borrell, s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi a repetat apelul lansat de blocul comunitar la eliberarea lui Navalnîi.

Citește și: Vlad Voiculescu sare în apărarea lui Clotilde Armand: ‘Spitalul pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ nu va fi văduvit de fonduri’

"I-am transmis ministrului Lavrov profunda noastră îngrijorare şi am reiterat apelul nostru pentru eliberarea (lui Navalnîi) şi lansarea unei investigaţii imparţiale asupra otrăvirii sale", a declarat şeful diplomaţiei UE într-o conferinţă de presă comună la Moscova.

"Trebuie să recunoaştem că în ultimii ani, relaţiile noastre au fost marcate de diferenţe fundamentale şi de lipsă de încredere", a notat Borrell.

Citește și: Lovitură pe scena politică! Un important lider PSD dă tonul și anunță o posibilă alianță cu liberalii. Lider PNL: ‘Sunt oameni responsabili și în PSD’

Pe lângă arestarea lui Navalnîi, cel mai recent punct de aprindere în relaţiile cu ţările occidentale, relaţia UE cu Rusia a fost sub tensiune ani de zile în legătură cu războiul din Ucraina şi sancţiunile rezultate.

"Este adevărat că aceste relaţii trec prin momente dificile", a spus Lavrov. "Sperăm că Uniunea Europeană va opta pentru cooperare profesionistă, constructivă şi pragmatică", a declarat el reporterilor la conferinţă de presă ocazional tensionată.

Citește și: Florin Roman îl pune la punct pe Claudiu Năsui: ‘Nu poți să conduci o țară doar prin postări pe Facebook. Vă recomand o cafea tare și rezolvați această problemă’

După ce a făcut apel la statele membre să aleagă dialogul, Lavrov a vorbit despre "aroganţa" şi "ipocrizia" Europei în ceea ce priveşte cazul Navalnîi şi presupusele încălcări ale statului de drept.

"Vedem multe situaţii în Europa în care instanţele sunt suspectate că iau decizii motivate politic", a spus el, făcând referire la gestionarea referendumului catalan de către Spania.

Citește și: Atac devastator la adresa Guvernului: ‘Pentru asta au fost votați? Să vândă România bucată cu bucată, activ cu activ?’

Vizita lui Borrell intervine înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din UE mai târziu în această lună, unde o reacţie comună la evoluţiile din Rusia este pe agendă. Liderii UE trebuie de asemenea să-şi revizuiască relaţiile cu Moscova la un summit în martie.

Apelurile se amplifică pentru ca UE să lovească Rusia cu noi sancţiuni, dar blocul este împărţit în principal între ţările baltice care cer o linie mai dură şi cei reticenţi să escaladeze măsurile restrictive.

Citește și: Sorin Cîmpeanu, anunț despre redeschiderea școlilor: ‘Fără rabat de la portul măștii. Aerisirea la intervale regulate e un lucru esențial’

Unele state membre au pus sub semnul întrebării în ultimele săptămâni momentul vizitei îndelung planificate a lui Borrell - prima a unui diplomat de asemenea rang al UE după 2017 - sugerând o amânare.

Navalnîi, un critic proeminent al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost condamnat la începutul acestei săptămâni. Avocaţii săi se aşteaptă ca el să efectueze doi ani şi opt luni într-un centru penal şi restul sub arest la domiciliu.

Citește și: Vlad Voiculescu sare în apărarea lui Clotilde Armand: ‘Spitalul pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ nu va fi văduvit de fonduri’

El a decis să se întoarcă în ţara sa în ianuarie, după ce a fost tratat în Germania în urma unui atac în august anul trecut pe teritoriul rus cu agentul neurotoxic Noviciok, interzis ca armă chimică. El a fost reţinut la sosire.

Opozantul de 44 de ani urmează să fie judecat din nou vineri pentru presupusă insultă a unui veteran din Al Doilea Război Mondial. El se confruntă cu o amendă sau o condamnare la o tabără de muncă.

Citește și: Lovitură pe scena politică! Un important lider PSD dă tonul și anunță o posibilă alianță cu liberalii. Lider PNL: ‘Sunt oameni responsabili și în PSD’

Până acum Kremlinul a respins criticile străine drept amestec extern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.