Dinamo a anunţat oficial că i-a terminat pe cale amiabilă contractul lui Gigi Mulţescu. Antrenorul de 72 de ani era neînvins pe banca alb-roşiilor în 3 partide disputate, transmite Mediafax.
Totuşi, Mulţescu nu va pleca din Ştefan cel Mare. „SMURD-ul” va primi o funcţie nouă în cadrul clubului, poziţia va fi stabilită zilele următoare dde comun acord cu conducerea executivă a dinamoviştilor.
În locul lui Gheorghe Mulţescu, la Dinamo va veni Cosmin Contra. Fostul selecţioner al naţionalei României a ajuns la Bucureşti însoţit de un spaniol pentru negocierile cu noii acţionari ai lui Dinamo. Contra a mai antrenat-o pe Dinamo în 2017 şi a strâns 14 victorii în 24 de meciuri.
Comentează