Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT, a declarat joi dimineaţă că s-au făcut mai multe acte procedurale în dosarul Arhivei SIPA.
Şeful DIICOT a dezvăluit că au fost intrumentate mai multe probe în dosar şi au fost audiate "10-12 persoane".
Procurorii DIICOT au început în luna iunie urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ.
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, anunţa, la începutul lunii august, că a transmis procurorilor DIICOT documente privind arhiva SIPA, precizând că din acte ar fi fost copiate 3.000 de pagini, iar la documente au avut acces persoane care nu deţineau certificate ORNISS.
Daniel Horodniceanu s-a referit şi la propunerile de modificare a legilor Justiţiei. Potrivit acestuia, procurorii DIICOT sunt de acord cu o parte dintre propuneri, dar şi resping o serie de prevederi.
Întrebat despre scandalul dintre DNA şi Inspecţia Judiciară, şeful DIICOT a răspuns: "Nu aş vrea să mă pronunţ. Sisemul judiciar nu are nevoie de un nou scandal şi dacă putem să punem lemne pe acest foc ar fi bine."
Comentează