ULTIMA ORĂ: Traian Basescu, joc strategic în noul dosar redeschis de procurori

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-04-2017

Actualizat: 11-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dosarul în care Traian Băsescu este acuzat de retrocedări ilegale, cunoscut ca şi dosarul Flora, a fost din nou amânat. Decizia a fost luată la cererea avocaţilor lui Băsescu, după ce aceştia au cerut mai mult timp să studieze dosarul, potrivit Antena 3.

BOMBĂ - Dan Andronic, AUDIAT la DNA

Mai mult, apărarea fostului preşedinte susţine că faptele pentru care se cere urmărirea penală s-au prescris.

Cel care a depus plângerea spune însă că nici nu se pune problema de aşa ceva, deoarece plângerea a fost depusă în 2007, dar Băsescu a putut fi pus sub acuzare abia după ce şi-a terminat mandatul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri