Premium
Comunicat de presă - Octavian Morariu Despre sisteme/Hai România!
Preambul
Am ezitat îndelung, vreme de câteva (mai multe) nopți nedormite, cea de astăzi inclusă, dacă să scriu 'ceva' urmare a tumultului mediatic divers pe marginea Jocurilor Olimpice de la Rio. Spun bine 'pe margine' pentru că nu are nimic de a face cu sportul în sine pe care-l ocultează aproape cu desăvârșire și nici cu cauzele adevărate și profunde ale calității performanțelor sportivilor români, este adevărat modeste în comparație cu trecutul 'triumfător', peste analiza cărora se trece prea ușor, în pas de înviorare. Mai vorbim, pentru că performanțele acestor 'copii' formidabili sunt de o sută de ori mai valoroase, poate, decât le percepem noi. Hai România!
Trei sunt motivele, în ordine:
nedreptatea prea ușor 'servită' în primul rând familiei mele, în ultimul rând mie, suferința și durerea gratuite alor mei, de la mic la mare, de neiertat vreodată de mine, urmașul celor 'din munți'
mesajele de susținere, venite inclusiv de la necunoscuți. Dar pentru că trăim într-o Românie unde curajul opiniei deschise încă se cultivă, mai ales în fața șefilor, multe dintre acestea sunt doar personale (WhatsApp, Messenger, etc.)
imboldul rezultat ca urmare a mesajelor de a spune lucrurilor pe nume și în numele celor care sau nu îndrăznesc sau nu au o oarecare notorietate pentru a o face. Ori dacă peste tot și în toate sunt 'membru CIO', chiar dacă în fapt este vorba de COSR unde am funcția de vice-președinte, măcar să uzez de poziție, corect? (sau o fi și CIO vinovat de calitatea echipamentului delegației române?)
Ne-am obișnuit deja cu toții că în România trăim în sisteme: de apărare, de sănătate, de educație, de sport, etc. Ele împreună alcătuiesc SISTEMUL. SISTEMUL a existat dintotdeauna, bineînțeles și înainte de 1989.
Să vă vorbesc acum despre sistemul din sport, pe care îl cunosc foarte bine, după cum mă puteți crede (despre celelalte, să vorbească cine are ce trebuie, unde trebuie...!).
Înainte de 1989, sistemul sportiv în România era condus de CNEFS: Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport. Comuniștii nu prea erau dispuși să constituie un minister pentru sport, considerat chiar încă de pe vremea aceea un fenomen mai greu de stăpânit: sportivii și antrenorii călătoreau în toată lumea și exista deci posibilitatea ca idei 'subversive' să fie vehiculate de către aceștia.
Sistemul sportiv trebuia deci controlat de SISTEM. Cum? Nimic mai simplu decât să ai cel puțin câte un om al SISTEMULUI în fiecare federație și, dacă posibil, printre sportivii din fiecare lot.
Exista însă un organism sportiv, obligatoriu acceptat chiar și de către PCR, și anume Comitetul Olimpic Român. Marginalizat, cu președinți mai mult sau mai puțin apropiați de SISTEM, trebuia tolerat deoarece era garanția participării României comuniste la Jocurile Olimpice. Și atunci, ca și acum, COR trimitea la JO Echipa Olimpică a României, nu CNEFS, deși CNEFS coordona întreaga activitate sportivă.
Vi se pare ceva asemănător și astăzi? Până la un moment dat poate: medaliile și rezultatele se decontau atunci la CNEFS. Astăzi MTS este doar un spectator țâfnos.
A venit anul 1989, când am sperat cu toții că SISTEMUL a căzut. Dar sistemele sunt făcute din oameni, nu-i așa? Aceiași. Deci...
Încet, încet, în România anilor '90, COR a căpătat importanță, relațiile internaționale în sport fiind mai perene prin mișcarea olimpică, mai puțin supusă schimbărilor politice, fapt nu tot timpul pe placul tuturor.
Mișcarea olimpică internațională s-a apropiat repede de România: încă mai era vie în memorie participarea noastră la JO de la Los Angeles 1984, deși rațiunea adevărată a acestei participări nu este pe deplin cunoscută nici astăzi de către toți...
Și așa, în timp, COR a căpătat o identitate tot mai puternică, modificând ușor, ușor sistemul sportiv către unul bipolar, cel puțin pe hârtie. În realitate, vechiul sistem sportiv, metamorfozat în MTS, controla cam totul în continuare, prin finanțarea federațiilor, unde persoanele nu prea se schimbaseră (astăzi?). Aceiași care înfieraseră capitalismul înainte de 1989 odată cu acei sportivi care ceruseră azilul politic în lumea liberă (Nadia, printre ei/noi), ca și mine, încercau dintr-odată să profite de pe urma lui, în felul lor, grotesc. Controlul era încă puternic, sistemul sportiv, parte a SISTEMULUI, era în siguranță... (Nici astăzi nu îi știm pe cei ce au lucrat în Securitate, detașați în sistemul sportiv înainte de 1989. Și încă astăzi, și în COSR, oare?)
Treptat însă, încurajată și de implicarea ei tot mai activă în Comitetele Olimpice Europene (era apropiată de Jacques ROGGE, pe atunci președintele acestora) Lia Manoliu a detașat și mai mult COR de MTS, deși presiunile erau încă puternice: se cunoaște de către toată lumea sportivă avizată episodul Hotelului Olimpic de la Poiana Brașov.
Probabil că ar fi continuat pe aceeași cale meritorie, sportivă și politică, dacă o boală necruțătoare nu ar fi răpus-o. Am cunoscut-o pe doamna Manoliu ca tânăr sportiv, părinții mei o cunoșteau mult mai bine, făcând parte din aceeași generație de mari sportivi (curați) ai României.
COR a fost preluat apoi de Ion ȚIRIAC și s-a înscris clar pe calea dezvoltării prin sine și a promovării ideilor de schimbare a sistemului sportiv. Om de afaceri de mare succes, recunoscut și apreciat internațional, cu mega relații politice și de afaceri în lumea întreagă, Ion ȚIRIAC a dus mai departe ideea independenței COR față de politic, în linie de fapt cu Carta Olimpică. A venit cu multe idei noi, de progres și de schimbare, nu numai în sport. Iar sportul era poate cea mai bună platformă să le promoveze.
Putea SISTEMUL să tolereze așa ceva? un organism independent, necontrolabil, a cărui actori principali, adică sportivii, sunt dintotdeauna cei mai buni ambasadori ai României? Ghici ghicitoarea mea, parcă spunea cineva la un moment dat. Ce rost mai aveau oamenii SISTEMULUI din sistemul sportiv, ce s-ar fi întâmplat cu ei? SISTEMUL însuși era poate în pericol.
Lui Ion ȚIRIAC i s-au atribuit dintr-odată ambiții politice importante. Urmarea se cunoaște...
În 2004 am fost ales succesorul lui la conducerea COR, al cărui nume a fost modificat de către Adunarea sa Generală în COSR: Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Mi-a spus ȚIRIAC: ai grijă, vor încerca (cine?) să te 'diminueze'!
De la început am militat pentru o și mai mare independență a COSR, promovând de-a lungul timpului o reformă amplă și profundă în sportul românesc, mergând în propunerile noastre de modificări legislative până în detaliile cele mai mici. Propunerile au fost transmise succesiv tuturor miniștrilor de la MTS, Agenției Naționale pentru Sport, chiar și prim miniștrilor succesivi ai României, dacă nu mă înșel. Adunările Generale COSR au dezbătut aceste modificări. Reforma se referea la toate capitolele mișcării sportive: bază de selecție/sportul în educație, infrastructură, finanțare, știința sportului, administrație etc.
Se pot cere toate aceste documente la COSR, sunt mai multe bibliorafturi.
Din păcate, o parte din media, preocupată în mod permanent de cauzele profunde ale problemelor sportului, după cum știm cu toții (sorry, bad joke!), a preluat trunchiat, incomplet sau chiar răutăcios aceste propuneri. În rezumat, pentru ea reforma însemna doar preluarea federațiilor sportive de către COSR, care figura într-adevăr ca una din măsuri. Vă dați seama de efectul asupra sistemului sportiv și a SISTEMULUI?
S-au ridicat scuturile imediat, s-au adresat federațiilor sportive inclusiv scrisori cu diferite sigle administrative (să trecem), iar mesajul era clar: nu ne predăm, rezistăm!
Ce era mai firesc ca reforma funcțională, decât preluarea coordonării și finanțării federațiilor sportive de către COSR, după modele internaționale deja cunoscute? Dacă tot COSR decontează de mult (nu MTS-CNEFS) rezultatele la Olimpiadă, cea mai mare competiție sportivă mondială, atunci nu ar fi normal ca COSR să-și și poată asuma responsabilitatea acestora în proporție de sută la sută, conducând efectiv mișcarea sportivă de performanță, adică federațiile?
Sportul este ACUM un business, cum poate o administrație (MTS) să facă business?
Dar ce ar mai face atunci sistemul sportiv, cum l-ar mai controla SISTEMUL?
Între timp, agitatorul șef de/din mine a fost ales succesiv membru în Comitetul Executiv al Comitetelor Olimpice Europene, președinte la Rugby Europe (Federația Europeană de Rugby) și membru permanent al CIO (apelațiunea răspândită pentru această categorie de membri este 'nemuritorii'), alegerea din urmă survenind în septembrie 2013 în cadrul sesiunii CIO de la Buenos Aires.
Am muncit enorm pentru a reuși această consacrare, pe fundalul de netăgăduit al realizărilor extraordinare ale sportivilor români de-a lungul timpului (de câte ori sunt în sala 'nemuritorilor' mă gândesc la Ilie, la Nadia, la Gică știm noi cine, la Ivan, la Uța, oh Doamne și câți sunt!, iartă-mă Maricica, iartă-mă Gabi! și voi toți ceilalți!), al realizărilor importante ale COSR pe durata mandatului meu (Centrul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani, Casa Olimpică de la București, ambele idei ale precursorului meu, Ion ȚIRIAC, cu care am făcut pariu că le realizez, trebuia să o fac în scris, poate ieșea ceva, nea Ioane!, Festivalul Olimpic de Iarnă al Tineretului European Brașov 2013), înfăptuite și cu sprijinul punctual dar decisiv al unor oameni politici atașați sportului și țării în general (să mă ierte că nu le dau numele aici, nu vreau să politizez partinic acest articol, dar aprecierile la adresa acestora le-am făcut adeseori în public) și nu intervenției coordonate, gândite și structurate a vreunei administrații, minister sau a vreunei alte entități statale, adică a SISTEMULUI. Să fie clar!
SISTEMUL s-a trezit pur și simplu cu mine acolo! Printre 'nemuritori'! (de curiozitate, parcurgeți lista lor, o găsiți pe site-ul CIO. Tot acolo găsiți și CV-ul meu. Nu am lucrări, nu sunt doctor... Diploma este de la stat, în 1986. Totul clar.). Ce ne facem cu 'ăsta'?
După o scurtă perioadă, au început 'coincidențele': controale nenumărate la societățile unde sunt acționar dar și salariat (plătesc taxe), au apărut ONG-uri care reclamă societățile și ale căror acțiuni televiziunile (SISTEMULUI?) le-au preluat instantaneu (s-a dovedit în urma altor controale că nu este chiar nimic în neregulă), presiuni asupra însăși existenței societăților, din partea partenerilor contractuali din administrație (puteți vedea degradarea rezultatelor începând cu 2013), articole defăimătoare în presa de specialitate ('chestiunea' echipamentelor este un follow-up de la Sochi 2014, total inadecvat, dar probabil că SISTEMUL avea alte preocupări atunci iar jocurile de iarnă nu prea interesează pe nimeni în România), în timp ce fosta mea soție primea telefoane de avertisment de la foști 'prieteni', de care mă avertiza plângând. Pe actuala mea soție, Nicoleta, nu o sună nimeni, deși 'prietenii' erau aceeași, era mai 'haios' să provoci ceva zâzanie în familie... (unul din 'prieteni' se pare că a trecut chiar astăzi/ieri — decalaj Rio, prin fața casei, un BMW negru,/le place marca..., fotografiat de camerele de supraveghere, sorry!)
Dar controalele nu au dovedit nicio neregulă, în final ONG-urile au semnat acorduri de colaborare cu noi (pe banii noștri, bineînțeles, n'est-ce pas?), am hotărât să ieșim din contractele păguboase cu statul (am semnalat ministerelor de resort nereguli în aceste proiecte cu finanțare europeană, iar am deranjat?) și chiar încercăm să ne redresăm, în schimb articolele defăimătoare continuă. De ce oare, chiar acum?
Simplu: sistemul sportiv și SISTEMUL au înțeles că acum este cel mai bun moment pentru a 'juca': românii își iubesc sportivii și sunt atenți la tot ceea ce se întâmplă în jurul acestora la JO de vară.
Iar dacă un scandal mediatic exagerat legat de echipamente (cine și-a bătut joc de olimpicii români să plătească!) poate ascunde sau face uitate pentru o perioadă de timp alte scandaluri, fie din sistemul sportiv, fie din alte sisteme decât cel sportiv, cu atât mai bine (oops!, ce scandaluri recente au fost și nu mai sunt?). Să tăiem capul, corpul moare de la sine. SISTEMUL va controla în continuare sistemul sportiv. Iar membrii din sistem ai SISTEMULUI vor perdura.
Împroșcatul cu noroi este la modă în societatea românească. Ca o vopsea de paintball, acest noroi se curăță greu, foarte greu. Și poate, poate mai rămân ceva pete...
Ca epilog, anticipez deja o întrebare: de ce nu ați încercat, domnule Morariu, să fiți mai insistent în schimbare, de ce vorbiți doar acum?
Un răspuns și două motive:
Am încercat din răsputeri să o fac în liniște și calm, deoarece am vrut să protejez ce este bun în sistemul sportiv. Nu toți sunt 'dopați'. Am vrut să evit consecințe asupra alor mei (personal sunt ceva mai rezistent...). Nu mai este cazul, au apărut a priori. Don Quijote a la manoeuvre!
Pentru această întârziere, deci, îmi cer scuze...
P.S.
Sunt sănătos tun, mulțumesc lui Dumnezeu.
Am scris eu însumi acest material și nu vreun expert în comunicare (deși am în societăți colaboratori în domeniu). Pot să-l reproduc și liber. Sorry!
Pentru cei din alte sisteme care chiar doresc schimbarea acestora: nu mai așteptați! lăsați mănușile de velur deoparte, luați mănușile de box! de îndată ce veți fi identificați ca 'agenți ai schimbării', veți fi agresați și eliminați.
Deși îi cunosc pe toți mogulii de presă din România, nu am insistat niciodată pe lângă ei să merg să dau interviuri, sunt de genul mai discret. Televiziunile lor sunt societăți private care funcționează după criteriul profitabilității și probabil orice dezbatere despre starea sportului românesc nu face audiență, adică bani. În regulă, no worries. În schimb, televiziunea publică nu m-a invitat de foarte multă vreme pentru a vorbi de problemele sportului românesc: abia anul acesta în 31 iulie, înainte de Olimpiadă, m-au invitat să le spun 'povești despre Olimpiadă'! Cât despre cei care astăzi critică (aproape) pe toată lumea, pot afirma că ultimul interviu dat dumnealor despre starea sportului românesc și despre măsurile ce s-ar impune pentru redresarea sa a fost făcut acum patru ani, tot la JO, la Londra. Între timp, fotbal! Și altele, nu toate din sport. Concluzii?
Pentru cei care nu mă cunosc foarte bine, doresc să le spun că am copilărit la Cuciulata în munții Perșani, lângă Rupea, Brașov. De acolo este tatăl meu, Viorel, căpitanul echipei de rugby a României care a bătut Franța pentru prima oară. (Alții, cu părinți în Securitate, când Doamne vom scăpa de 'pui'?) Acolo (și în familia mea) au fost 'luptătorii din munți'. Cei tineri ar putea să-i întrebe pe cei vârstnici ce înseamnă acest lucru. Bunicul meu, preot greco-catolic, țărănist de prima oară și apropiat al lui Iuliu Maniu, cu stagii prelungite de perfecționare patriotică la Canal, mă ducea prin pădurile și pe dealurile noastre la 'cioburi' (găsise pe un piton stâncos de pe dealurile noastre ruinele unui castru roman unde săpam să găsim obiecte vechi, pe care de altfel le-am predat ulterior muzeului din Făgăraș. Era pe la începutul anilor '70.) Și-mi arăta unde stăteau ascunse ZB-urile. (cred că mai sunt câteva...). Celălalt bunic, tatăl mamei mele Cornelia, vice-campioană mondiala la volei (în 1957 la Paris, prietena ei bună, Adriana, a cerut azilul politic. pe băiatul Adrianei îl cheamă Cedric Pioline, tenis mă auzi?), rus alb refugiat cu întreaga familie în Basarabia la revoluția din 1917, a stat și el o vreme în vacanță prin Siberia, după al doilea război mondial. E clar că nu prea vorbeam cu ei de Ceaușescu și de planul cincinal... (Fiți convinși că și SISTEMUL știe o parte din aceste lucruri.)
Continuați, toți, SISTEMUL va cădea!
De la Olimpiadă: Hai România!, Bravo băieți și fete, voi meritați recunoștința și sprijinul nostru. Prea puțin am făcut pentru voi!
Octavian Morariu
