Premium
Am scris acest articol pornind de la o discuție de ieri despre legitimitatea relativă a Președintelui și Parlamentului. Ideea sa este că voturile nu sunt unica sursă a legitimității politice.
Circulă din când în când în dezbatere publică o teză conform căreia popularitatea unei persoane sau a unei idei exprimată ca încredere, vot, referendum sau sondaj se transferă automat în legitimitate a respectivei persoane sau teme.
Dusă la ultimele consecințe, ideea este în mod evident absurdă. Aproape toți filosofii au știut întotdeauna că voința poporului poate fi schimbătoare și contradictorie. Prin urmare îndeplinirea voinței generale a poporului este în mod pragmatic imposibilă. Motiv pentru care niște oameni deștepți au inventat mandatul reprezentativ în care alesul se prezintă în fața alegătorului cu un pachet de acțiuni și, dacă câștigă, acel pachet devine expresia convențională a voinței populare. Dar chiar și acum pachetul nu e aplicat la perfecțiune deoarece perfecțiunea nu există. Rămâne la decizia electoratului, când vin alegerile, dacă acest pachet a fost pus în practică într-un mod mulțumitor.
Dar hai să ne imaginăm pentru o clipă cum ar arăta o lume în care aceia care se bucură în măsură mai mare de încrederea poporului au un acces mai mare la putere.
În primul rând, nu am mai avea Parlament. Nu pentru că Președinția ar prelua funcția acestuia – nici măcar Președinția nu este cea mai populară instituție politică, mai populare fiind primăriile. Prin urmare, în loc de Consilii Județene am avea Consiliul Județean al Primarilor iar în locul Parlamentului am avea un Adunarea Generală al Primarilor. Unicamerală, deoarece există un referendum în acest sens. Posibil că am avea în continuare un președinte ales în mod direct, pentru maximizarea legitimității ca număr de voturi, dar acesta ar trebui cel puțin să poartă numele de Prim Primar. Sau Mare Primar, cum preferă fiecare. Se va face un referendum pe această temă.
Primul primar va fi simultan și șeful executivului redus la câteva mari departamente. Simplitatea dă bine în sondaje. Departamentul de ordine publică și siguranță națională va fi condus de către un Prim Pompier cu rang de vice-prim-ministru, pardon, vice-primar-general. Patrule de pompieri înarmate cu furtune de apă vor păzi granițele și vor patrula pe străzi. Armata va rămâne pentru restul. Polițiștii, în măsura în care existența lor va fi permisă, vor fi trimiși să facă treaba funcționarilor din administrația locală, una dintre cele mai impopulare categorii care există.
În același guvern va exista un Departament de identitate, cultură și propagandă. Este un pic neclar cine se va afla la conducere. În funcție de sondaj și moment putem afla că școlile sunt mai populare decât biserica sau invers. Dar ambele situații sunt interesante. În primul caz ministerul, pardon, departamentul va delega profesori care să predice în biserică, într-un experiment dubios de asemănător cu revoluția franceză. În celălalt caz, preoții vor fi chemați periodic să predea la catedră, în linie cu Evul Mediu și începuturile modernității.
Eventual, în linie cu filozofia popularitatea = legitimitate, aceste două categorii și-ar putea schimba rolurile periodic în funcție de ce spun ultimele sondaje de opinie.
Departamentul pentru economie și bunuri materiale, incluzând Energia, Transporturile și ce mai puteți imagina în această direcție, va fi coordonat în mod direct de către Banca Națională.
În unele situații, atunci când dezbaterea publică este suficient de intensă, vor trebui realizate unele compromisuri pentru a atrage numărul maxim de suporteri. Spre exemplu, departamentul care se ocupă de vaccinarea populației va fi supervizat de către doi copreședinții cu putere egală, Raed Arafat și Olivia Steer.
Mi se pare absurd ce am scris mai sus? Nu văd de ce. În definitiv nici măcar nu este cea mai bizară de listă pe care o putem face. Am avut bunăvoința de a transfera legitimitate în interiorul aproximativ al aceluiași tipologii de instituții. Altfel spus, m-am mulțumit să îi pun pe pompieri la conducerea structurilor de ordine și nu m-am aruncat să îi pun la conducerea statului.
Mai mult, unele din ideile expuse mai sus sunt clișee pe care le puteți auzi la piață, pe stradă sau în discuția tradițională cu taximetristul.
Ceea ce, sper, ne duce împreună la o concluzie simplă. Nu este suficient ca o idee să fie populară, ea trebuie filtrată prin un sistem de norme preexistente și abia dacă compatibilă cu aceste norme ea devine legitimă într-un sistem modern, democratic dar rațional-legal.
