Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Umanitatea rânită l-a făcut pe Papa Francis să se roage Rozaliului

Sfântul Părinte a condus sâmbătă, 1 mai, în cursul serii, în bazilica San Pietro, rugăciunea Rozariului. Pontiful a dat astfel startul „maratonului de rugăciune” care va avea loc pe durata lunii mai, lună dedicată Fecioarei Maria. Pontiful a evidențiat că, în intențiile care vor însoțit rugăciunea Rozariului în luna mai, vor fi amintite numeroasele persoane afectate îndeaproape de Covid, cei decedați și familiile lor, cei care trăiesc în condiții de incertitudine, personalul medical implicat în prima linie în îngrijirea bolnavilor de Covid 19, oamenii de știință care se dedică cercetării în vederea combaterii pandemiei, voluntarii dar și persoanele care suferă consecințele economice ale pandemiei: cei care și-au pierdut locurile de muncă și cei care și-au pierdut speranța.

Rugăciunea pontifului din prima zi a lunii mai reprezintă prima verigă a lanțului de rugăciune care va uni credincioși din întreaga lume, rugăciuni care se vor înălța în special în cele 30 de sanctuare mariane din întreaga lume, care au fost alese în vederea acestei inițiative spirituale.

În rugăciunea succesivă recitării Rozariului, s-a amintit actuala situație dramatică, suferințele și angoasele care pun la grea încercare întreaga omenire și nevoia de a alerga la Maica Preasfântă pentru a-i cere ajutorul și ocrotirea.

„O, Fecioară Marie, îndreaptă spre noii ochii tăi cei milostivi în această pandemie de coronavirus și întărește-i pe cei care sunt dezorientați și care-i plâng pe cei dragi, îngropați adesea într-un mod care rănește sufletul” – se spune în rugăciune, cerând de la Preacurata Fecioară Maria să reverse încredere în cei neliniștiți cu privire la viitor.

În rugăciune, pontiful a cerut mijlocirea Maicii lui Dumnezeu și Maică a noastră pentru ca această grea încercare să ia sfârșit și să revină un orizont speranță și de pace. Mijlocirea Maicii Preasfinte a fost invocată pentru întărirea familiilor celor bolnavi și ale victimelor pandemiei și pentru a deschide inimile pentru primirea încrederii.

Ocrotirea personalului sanitar, a medicilor, asistenților medicali și a voluntarilor este inclusă în această rugăciune, amintindu-se că aceste persoane își pun viața în pericol pentru a salva alte vieți. „Însoțește truda lor eroică și dăruiește-le forță, bunătate și sănătate. Fii alături de cei care îi asistă pe bolnavi zi și noapte, pe bolnavii și pe preoții care, prin grija lor pastorală, încearcă să-i ajute și să-i susțină pe toți” – se imploră în rugăciune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.