DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UMPMV a donat alimente Asociației copiilor cu handicap fizic România, filiala Ramnicu Valcea

UMPMV
UMPMV Uniunea militarilor și politistilor

Uniunea Militarilor și Polițiștilor” Mihai Viteazul”, prin președintele său, generalul Gabriel Oprea, a reușit să aducă bucurie copiilor cu dizabilități din România și o face constant. Actiunile caritabile au început atunci cand UMPMV a donat către centrele de zi din țară care se ocupă de recuperarea copiilor cu dizabilități, calculatoare, imprimante, laptopuri, produse de birotică. Alături de Domnul Dumitru Gal de la Divin Garden, generalul Gabriel Oprea a facut ca acesti copii sa primeasca si produse alimentare în Olt, București si Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre fructe și legume proaspete, făină si alimente care să îi ajute să treacă peste această perioadă dificilă. Săptămâna trecută, o tonă de căpșuni au fost donate copiilor cu dizabilități din București, dar si la Spitalul de copii cu boli neuropsihomotorii.

De aceasta data, au fost ajutați copiii din Râmnicul Vâlcea, de la Asociația copiilor cu handicap fizic România.

Datorita implicarii domnului Gabriel Oprea și a domnului Dumitru Gal de la Divin Garden, acum 270 de copii cu dizabilități se bucură de legume proaspete, necesare în alimentația lor. Două tone de morcovi și doua tone de cartofi au ajuns la Vâlcea. Aceste acțiuni de solidaritate nu se opresc aici, urmând să mai aibă loc și altele, în alte județe din țară.

“Pregătim un eveniment dedicat copiilor cu dizabilități pe data de 1 iunie. Vom fi alături de ei și vom încerca să le facem copilăria mai frumoasă și să îi facem vizibili pentru autorități și pentru comunitate, pentru a fi sprijiniti si mai mult decat putem noi sa o facem. Trebuie să fim cu toții responsabili si solidari”, spus Gabriel Oprea.

La randul sau, domnul Dumitru Gal a declarat că nu va înceta să acorde sprijin pentru această categorie de persoane vulnerabile: “Mă bucur enorm că putem ajuta, ar fi bine ca exemplul noatru să fie preluat si de alții. Vom fi mereu alături de acești copii care au nevoie de ajutor. Stiu cum este sa ai greutati, pentru ca în copilărie, lucram la oi și culegeam ciuperci. Nu voi putea uita cum este să nu ai strictul necesar. Acum ajut,  la rândul meu, alte persoane, în speranța că pe viitor se va duce tot mai departe exemplul acesta si vor fi din ce in ce mai multi cei care il vor urma”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.