Actorul american Sean Penn, care a câştigat duminică al treilea premiu Oscar la o ceremonie la care nu a participat, vizitează din nou Ucraina, unde s-a întâlnit luni cu preşedintele Volodimir Zelenski pentru a-şi arăta sprijinul faţă de ţară în faţa invaziei ruseşti, transmite AFP.
Deja câştigător al premiului Oscar pentru rolurile sale din "Mystic River" şi "Milk", Sean Penn a fost văzut luni de jurnaliştii AFP coborând dintr-o maşină şi intrând într-un hotel din Kiev, cu părul alb ciufulit şi purtând ochelari de soare.
Acesta se află într-o "vizită privată", a declarat pentru AFP un înalt oficial ucrainean. "Pur şi simplu vrea să sprijine Ucraina", a adăugat oficialul.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a salutat pe Sean Penn drept "un adevărat prieten al Ucrainei" într-o postare pe reţelele de socializare, însoţită de o fotografie cu el în biroul său alături de celebrul actor.
"Ai fost alături de Ucraina încă din prima zi a acestui război de amploare. La fel este şi azi. Şi ştim că vei continua să fii alături de ţara şi poporul nostru", a spus Zelenski în postare, adresându-se actorului.
Preşedintele ucrainean declarase într-un interviu acordat AFP în februarie că a văzut şi "a îndrăgit" filmul "One Battle After Another" regizat de Paul Anderson, cu care Sean Penn a câştigat duminică premiul Oscar pentru rol secundar.
Actorul în vârstă de 65 de ani intenţionează apoi să meargă "în prima linie" în Ucraina, a declarat pentru AFP o altă sursă ucraineană.
Sean Penn, unul dintre susţinătorii Kievului la Hollywood, a vizitat deja Ucraina de mai multe ori de la începutul invaziei ruseşti la scară largă din 2022. De asemenea, el a coregizat un documentar în 2023 despre Volodimir Zelenski, el însuşi fost actor.
Filmul, un portret admirativ al lui Zelenski, care urmăreşte ascensiunea spectaculoasă a acestuia de la actor de comedie la lider militar, a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în 2023.
În timpul interviurilor în care au vorbit despre primele luni ale invaziei Ucrainei, Sean Penn şi Volodimir Zelensky au legat ceea ce amândoi au descris drept o prietenie profundă.
În 2025, Sean Penn şi starul rock Bono au transmis un apel vibrant către Occident pentru sprijinirea Ucrainei, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, pozând pentru fotografi pe covorul roşu alături de soldaţii ucraineni, mai notează AFP.




























Comentează