Un afacerist american face dezvăluiri despre deputatul PNL trimis în judecată de DNA: 'A promovat legile care au favorizat ascensiunea lui Dragnea'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 29-12-2017

Actualizat: 29-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24.ro

George Mioc, un cunoscut afacerist american de origine română, a criticat dur Partidul Național Liberal, după ce deputatul PNL Mihai Voicu a fost trimis în judecată de DNA.

"Ca român care trăiește în SUA, am așteptat aproape o săptămână ca PNL să explice cum a fost posibil ca deputatul acestui partid ales în circumscripția Diaspora, Mihai Voicu, să fie trimis în judecată de către DNA.

Citește și: Bilanț TRIST! Cum se desfășoară RĂZBOIUL dintre Coaliția de la putere și protestatarii din stradă: 'Au pierdut orice urmă de umanitate'

Ce făcea domnul Voicu, potrivit DNA: pe vremea când era șeful organizației PNL Dolj, în 2012, lua bani de la candidații în alegeri, pentru a-i pune pe liste.

Când, în 2016, PNL l-a plasat pe acest ins pe lista pentru Diaspora, am scris că este o bătaie de joc și o insultă la adresa alegătorilor care au contribuit decisiv la victoria din 2014 a lui Klaus Iohannis. Voicu este un uselist notoriu care, în înțelegere cu PSD-ul și în calitate de președinte al comisiei parlamentare de cod electoral, a promovat legile care au favorizat ascensiunea lui Firea și Dragnea.

PNL era dator cu explicații sau chiar scuze după ce a trimis un penal să reprezinte Diaspora.

Conducerea acestui partid preferă să tacă. Se pare că PNL nu se va putea vindeca niciodată de uselism. Sunt incurabili.", a scris George Mioc pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri