Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un autotren încărcat cu mandarine s-a răsturnat pe centura Sucevei - Șoferul a fost transportat la spital

Foto news.ro
camion azotat rasturnat ialomita
Potrivit sursei citate, autovehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, în zona dintre "Zidul Morţii" şi ieşirea spre municipiul Rădăuţi.

La faţa locului intervin pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2.

Şoferul autotrenului, conştient, a fost monitorizat de personalul medical de pe ambulanţă la locul accidentului, după care a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.

La locul accidentului, pompierii militari au asigurat măsurile PSI, din cauza scurgerilor de combustibil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.