Un bărbat a ajuns la spital după ce autobasculanta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tren

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 25-06-2020

Actualizat: 25-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Primaria Brasov

Un bărbat a ajuns, joi, la spital după ce autobasculanta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tren între staţiile de cale ferată Păltinoasa şi Gura Humorului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sursa citată a precizat că şoferul, în vârstă de 42 de ani, este conştient şi cooperant, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Alexandru Rafila, adevărul despre manipularea testărilor! Există această posibilitate?

La faţa locului intervin pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. După ce i s-a acordat primul ajutor la faţa locului, victima a fost transportată la spital.

Potrivit sursei citate, în tren erau aproximativ 50 de călători şi niciunul nu necesită îngrijiri medicale.

Locomotiva s-a defectat în urma impactului şi a fost trimisă o alta pentru a prelua garnitura de tren.

Citește și: USR are dovada: S-a furat mai mult lemn comparativ cu anul trecut

Totodată, la locul accidentul a ajuns un camion care să să efectueze manevrele de repunere pe roţi a autobasculantei răsturnate.

Potrivit ISU Suceava, în zonă era trecere la nivel cu calea ferată, semaforizată.

Poliţia cercetează împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul.

Traficul feroviar a fost oprit temporar în zonă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri