Un bărbat a căzut de la etajul 1 al Spitalului din Ploiești /UPDATE

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 11-04-2023

Actualizat: 11-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: independent.co.uk

Update - 11 martie, ora 22:05

Pacientul în vârstă de 73 de ani care a căzut, marţi după-amiază, de la etajul unei secţii exterioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a decedat în urma traumatismelor grave suferite, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Potrivit acestora, bărbatul a fost dus de urgenţă în sala de operaţii, însă la un moment dat a făcut stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat.

Bărbatul era internat la secţia exterioară "Boldescu" a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi era diagnosticat cu cancer şi depresie, aflându-se sub tratament, au mai precizat sursele medicale.

În urma anchetei vor fi stabilite împrejurările în care pacientul a căzut de la etajul unu al unităţii sanitare.

Știrea inițială

Un bărbat de 73 de ani a căzut, marți, de la etajul 1 al Spitalului din Ploiești, județul Prahova. Acesta a fost preluat de echipajele medicale.

Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că un bărbat a căzut de la etajul 1 al unei unități medicale din municipiul Ploiești.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 73 de ani, care se afla internat în cadrul Spitalului Județean Ploiești, scrie Mediafax.

Bărbatului rănit i-a fost acordat primul ajutor medical, ulterior bărbatul fiind preluat pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri