DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un bărbat a fost arestat, fiind acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Un bărbat de 55 de ani a fost arestat la Mureș, fiind acuzat că anul trecut a racolat pe Internet pe care i-a convins să se înregistreze în ipostaze sexuale explicite, potrivit Mediafax.

Poliţiştii din Târgu Mureş și Constanţa au făcut două percheziţii domiciliare, în judeţul Constanţa, la locuinţele unui bărbat de 55 de ani bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Potrivit unui comunicat al Poliției, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2019, acesta ar fi racolat, pe internet, folosind conturi create sub o altă identitate, pe diferite reţele de socializare, minori, pe care i-a determinat să săvârşească, online, gesturi şi acte de natură sexuală, precum şi să se înregistreze în ipostaze sexuale explicite.

Citește și: Un ginecolog a fost prins în flagrant când lua 1.400 lei de la soțul unei femei

La percheziţii polițiștii au ridicat sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (2 telefoane mobile, un aparat de fotografiat şi un reportofon).

Bărbatul a fost audiat la sediul DIICOT Târgu Mureş, fiind întâi reţinut pentru 24 de ore, apoi Tribunalul Mureş a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.