Un bărbat a fost reținut, după ce și-a bătut fetițele cu biciul

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 30-07-2019

Actualizat: 30-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Un bărbat din Stremț, județul Alba, a fost reținut de polițiști pentru că și-a bătut fetițele în vârstă de 6, 8 și 11 ani, cu biciul. Autoritățile s-au sesizat după ce au văzut cele trei copile cu urme de lovituri pe aproape tot corpul, potrivit Mediafax.

Potrivit polițiștilor din Alba, bărbatul din satul Stremț, care este tatăl celor trei fetițe cu vârste de 6, 8 și 11 ani, era beat când le-ar fi lovit de mai multe ori cu biciul.

Urmele de lovituri pe care fetele le aveau pe aproape tot corpul au fost observate, duminică, de lucrătorii de la Centrul de zi din localitate și au anunțat imediat autoritățile, iar bărbatul a fost luat de acasă de polițiști în aceeași noapte.

Citește și: O nouă BATJOCURĂ a Poliției: mama amenințată, unchi AMENDAT pentru că au sunat la 112 să reclame FUGA fiicei minore

„Noi am aflat despre această faptă duminică seara, după ce lucrătorii de la Centrul de zi din Stremț au observat și au anunțat-o pe asistenta socială de la primărie, care l-a anunțat pe polițist. Duminică au fost deja luate măsuri. În timpul nopții individul respectiv a fost luat de acasă și a fost reținut pentru violență în familie și rele tratamente asupra minorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.

Marți dimineața bărbatul era încă audiat la Poliția Aiud și urmează să fie prezentat procurorilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri