Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bărbat a fost reţinut, fiind acuzat că a îmbătat o fată de 16 ani, apoi a întreţinut relaţii sexuale cu ea pe care le-a filmat -Ulterior a şantajat-o

thetimes.co.uk
arestat maini inchisoare catuse

Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut, fiind acuzat că a îmbătat o fată de 16 ani, de la un liceu din Timişoara, apoi a întreţinut relaţii sexuale cu ea pe care le-a filmat. Ulterior, a şantajat-o pentru a continua relaţia, iar când fata a refuzat a distribuit imagini cu ea colegilor şi familiei. Luni de zile, bărbatul a urmărit-o zilnic la şcoală, potrivit news.ro.

Bărbatul este acuzat de pornografie infantilă şi viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată.

”În luna iulie 2023, un bărbat, de 54 de ani, ar fi abordat în spaţiul public o victima minoră, de 16 ani, pe care ar fi determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care, profitând de starea în care se afla, ar fi transportat-o la domiciliul său şi ar fi întreţinut cu aceasta raporturi sexuale, pe care le-ar fi înregistrat  şi stocat în telefonul mobil personal. În perioada următoare, ar fi constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreţine în continuare raporturi şi relaţii sexuale, ameninţând-o că, în caz contrar, va distribui materialul pornografic către membrii familiei şi colegii minorei. De asemenea, ar fi continuat să filmeze cu telefonul mobil relaţiile intime şi ar fi supravegheat-o zilnic pe minoră, din proximitatea unităţii şcolare, menţinând-o astfel într-o permanentă stare de temere”, a transmis, marţi, IPJ Timiş.

În luna ianuarie, fata a refuzat să mai continue relaţia cu bărbatul, iar acesta a distribuit printr-o aplicaţie instalată pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei şi colegi ai acesteia.

Bărbatul a fost prins în apropierea şcolii unde învaţă fata.

”În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost depistat şi imobilizat, în imediata apropiere a unităţii de învăţământ unde este şcolarizată victima minoră. A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia, fiind descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, precum şi alte mijloace de probă”, a precizat IPJ Timiş.

Luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.