Un bărbat a murit într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 11-02-2020

Actualizat: 11-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Un bărbat a murit, marţi, într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa din Dorna Candrenilor, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, scrie Agerpres.

Potrivit ISU Suceava, militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Dorna Candrenilor, au intervenit pentru stingerea incendiului cu patru autospeciale de stingere, trei motopompe şi o ambulanţă SMURD. 

La sosirea echipajelor, focul se manifesta la acoperişul casei, iar proprietarul a fost găsit în interior, în stare de inconştienţă, cu arsuri şi intoxicat cu fum.

Citește și: O tânără din Iași a mers la Poliție să anunțe că a găsit un portofel cu 19.000 de euro

Pompierii paramedici SMURD, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), au încercat salvarea victimei, în vârstă de 85 de ani, dar manevrele de resuscitare au fost fără răspuns şi s-a constatat decesul. 

În incendiu a ars acoperişul şi s-a degradat plafonul locuinţei. 

Cauza probabilă a incendiului este jarul provenit din coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri