Un bărbat a murit, la locul de muncă, strivit de utilajul pe care îl repara

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-12-2021

Actualizat: 02-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat de 40 de ani a murit după ce a fost prins sub cabina unui utilaj pe care îl repara în cadrul unui centru de colectare a materialelor neferoase din județul Vrancea.

Potrivit IPJ Vrancea, polițiștii au fost sesizați miercuri după-amiaza prin apel la 112 de către un bărbat din localitatea Slobozia Bradului cu privire la faptul că un bărbat a murit în timp ce efectua lucrări de reparații auto în cadrul unui centru de colectare a materialelor neferoase, informează Mediafax.

Din primele cercetări a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 40 de ani efectua lucrări de reparații ale unui utilaj și a fost surprins de cabina acestuia care s-ar fi desprins.

La fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul SAJ Vrancea, însă bărbatul a decedat.

Cercetările în acest caz sunt continuate pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri