Un bărbat a sunat la 112 să reclame că restaurantul în care tocmai mâncase este deschis și s-a ales cu o amendă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-02-2021

Actualizat: 02-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Un sucevean a mâncat într-un restaurant din oraș apoi a sunat la 112 să reclame că localul este deschis. El s-a ales cu o amendă pentru că se afla în afara locuinței fără justificare după ora 23.

Weekend-ul trecut, un bărbat din Suceava a sunat la 112 la ora 1:00 noaptea să reclame că un restaurant situat chiar în fața Poliției Județene era deschis, iar mai multe persoane se aflau în interiorul localui, potrivit Obiectiv de Suceava.

Echipajul care a traversat strada până la restaurant a găsit mai multe persoane pe terasă, iar în interior, prin geam, au fost văzute aproximativ 10 persoane care mâncau și consumau băuturi alcoolice. Ușa restaurantului, însă, era încuiată.

Pacientul ars de la Constanța a ajuns într-o stare jalnică în Belgia: 'Mirosea și era cu niște comprese directe pe piele, nici măcar o cremă!'

Polițiștii l-au apelat pe reclamant, iar acesta a confirmat că inclusiv el fusese în interiorul restaurantului.

Astfel, poliția a decis să-l amendeze cu 500 de lei pe reclamant, cu aceeași sumă fiind sancționate și persoanele aflate pe terasă. Administratorul restaurantului a fost amendat cu 1.000 de lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri