Un bărbat care a părăsit secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Zalău este cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-03-2020

Actualizat: 24-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Procurorii din Sălaj au deschis dosar penal, marţi, pentru zădărnicirea combaterii bolilor unui bărbat care a părăsit secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Zalău, deşi se afla în carantină, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în ziua de 20 martie, un bărbat domiciliat în Sălaj, aflat în carantină la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău - secţia de Boli infecţioase, a părăsit carantina, fără acordul cadrelor medicale, deşi trebuia să stea în spital până în 23 martie.

Citește și: Aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate și medicamente, ÎN PERICOL din cauza restricțiilor de circulație impuse la nivel mondiala

Conform legislaţiei în vigoare, respectiv Ordonanţa Militară 2/ 2020, persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În plus, părăsirea carantinei este considerată ca zădărnicire în combaterii bolilor, infracţiune ce se pedepseşte cu amendă sau închisoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri