DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un bărbat, dat în urmărire națională, a fost prins de poliţişti, după ce a încercat să păcălească o femeie prin metoda 'accidentul'

houstonchronicle.com
extradare catuse

Un bărbat de 42 de ani din Bacău, dat în urmărire naţională pentru mai multe infracţiuni, a fost prins de poliţiştii vâlceni în flagrant după ce a încercat să păcălească, prin metoda "accidentul", o femeie din comuna Dăeşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, scrie Agerpres.


Potrivit acestora, bărbatul, care s-a recomandat procuror, a contactat-o telefonic pe femeie în urmă cu trei zile şi i-a solicitat suma de 10.000 de lei pe motiv că fiul ei ar fi avut un accident în Italia şi are nevoie de bani pentru a scăpa de închisoare. 

Acesta i-a anunţat însă pe poliţişti care au organizat un flagrant, alături de falsul procuror fiind reţinuţi încă doi bărbaţi, bănuiţi că i-ar fi complici. 

"Poliţiştii s-au deplasat imediat la locul stabilit pentru întâlnire, reuşind să depisteze în flagrant delict bărbatul de 42 de ani, din judeţul Bacău, care ar fi pretins că este procuror. Cel în cauză a fost condus la sediul Postului de Poliţiei Dăeşti, iar în drum spre post a fost depistat în trafic un autoturism în care se aflau alţi doi bărbaţi, bănuiţi de asemenea că ar fi participat la comiterea faptei", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Citește și: Şoferul unei camionete a avariat cinci maşini pe DN 1 şi a accidentat un alt şofer

În cauză a fost deschis dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, bărbatul de 42 de ani fiind trimis luni la Bacău, pe numele său fiind deja emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Ceilalţi doi bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate, au mai menţionat poliţiştii vâlceni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.