Un bărbat de 31 de ani a murit în Dolj după ce s-a răsturnat cu mașina, din cauza vitezei: Șoferul a fost proiectat în afara autoturismului

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 12-11-2019

Actualizat: 12-11-2019

Un bărbat de 31 de ani a murit, marți seara, într-un accident produs pe un drum județean din Dolj. Potrivit polițiștilor, mașina condusă de acesta s-a răsturnat la marginea drumului, din cauza vitezei, iar șoferul a fost proiectat în afara autoturismului, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Mai ceva ca Dincă! A ucis mai mulți copii, iar acum e liber

Conform IPJ Dolj, bărbatul din localitatea Vârvoru de Jos, în timp ce conducea mașina pe DJ 552A, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției, iar mașina s-a răsturnat în afara șoselei.

Polițiștii susțin că, în urma impactului, șoferul a fost proiectat în afara autoturismului și a murit. Acesta era singur în mașină în momentul producerii accidentului.

Polițiștii au decshis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri