Un bărbat de 33 de ani a murit, miercuri dimineața, după ce a pierdut controlul asupra direcției și s-a lovit cu mașina de un copac și de peretele unei clădiri. Accidentul a avut loc în localitatea Roșiori, județul Mureș, potrivit Mediafax.
Potrivit IPJ Mureș, accidentul s-a produs miercuri dimineața, în jurul orei 8.30, pe DJ 151, în localitatea Roșiori.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 33 de ani din Luduș, în timp ce conducea o mașină nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus, iar ulterior a ieșit de pe șosea, lovind un copac și peretele unui imobil.
CITEȘTE ȘI: Ai grijă la acest medicament banal! Pentru unele persoane poate fi fatal
În urma accidentului, bărbatul, care se afla singur în autoturism, a rămas încarcerat.
Echipajul medical sosit la fața locului i-a acordat îngrijiri medicale, însă fără succes și a declarat decesul acestuia.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Circulația în zonă se desfășoară alternativ, pe o singură bandă de circulație, a anunțat IPJ Mureș.
Comentează