Un bărbat s-a ales cu dosar penal, după ce a încălcat un ordin de protecție

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 22-01-2020

Actualizat: 22-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Un bărbat din municipiu s-a ales cu dosar penal după ce a încălcat un ordin de protecţie dat de Judecătoria Galaţi chiar în ultima zi a anului trecut, se arată într-o informare transmisă, miercuri, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ), scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 poliţie Galaţi a fost solicitat prin apel 112 la un conflict în familie. La faţa locului, jandarmii au luat legătura cu femeia care a apelat şi care le-a comunicat faptul că fostul concubin a încălcat ordinul de protecţie dat la data de 31 decembrie 2019 de către Judecătoria Galaţi şi care prevedea ca bărbatul să părăsească domiciliul femeii şi să nu se apropie la o distanţă mai mare de 100 de metri faţă de aceasta şi domiciliul ei.

Citește și: Avertisment de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi - Cod GALBEN în 25 de județe

Din verificările făcute de oamenii legii a reieşit faptul că, de la data pronunţării sentinţei, bărbatul nu a părăsit domiciliul fostei concubine şi a locuit în continuare cu aceasta, iar în seara în care au fost chemaţi jandarmii, pe fondul consumului de alcool, între cei doi s-a iscat un conflict verbal. 

Bărbatul, de 43 ani, a fost scos de jandarmi din apartamentul concubinei şi condus la sediul secţiei de poliţie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri