Un bărbat şi copilul acestuia, loviţi de o maşină pe un drum comunal din Vaslui

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-02-2020

Actualizat: 11-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

Un bărbat care mergea cu copilul în braţe pe un drum din comuna Lunca Banului a fost acroşat marţi seara de un autoturism, în urma impactului minorul fiind proiectat la o distanţă de câţiva metri, anunță AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, autoturismul se deplasa dinspre DN 24A spre un drum comunal şi a acroşat bărbatul care circula pe partea dreaptă a carosabilului, pe direcţia de mers a maşinii.

Citește și: Isărescu despre repatrierea rezervei de aur: ‘vom respecta legea, așa cum a votat Parlamentul’

Copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi transportat la Spitalul municipal "Dimitrie Castroian" din Huşi.

"Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Citește și: Liviu Dragnea, supus torturii în închisoare

Conducătorul auto avea permisul valabil şi în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Potrivit unor surse din rândul poliţiştilor, bărbatul care se deplasa cu copilul în braţe ar fi consumat alcool.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri