Un baron local, trimis în judecată pentru corupţie, primul pe lista ALDE pentru Senat

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 20-10-2016

Actualizat: 20-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: alde.ro

Fostul primar social-democrat al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, ocupă prima poziţie pe lista cu potenţialii candidaţi ai ALDE Argeş pentru Senat. Listele cu propuneri de candidaturi pentru Senat şi Camera Deputaţilor a fost aprobată în ultima şedinţă a conducerii organizaţiei judeţene.

"De subliniat că toţi candidaţii provin din Argeş, nefiind niciun nume impus de la centru. Astfel, pentru Senat vor candida, în această ordine pe listă, Tudor Pendiuc, Simona Brătulescu, Robert Tudorache şi Aurel Iacşa", se arată într-un comunicat transmis joi de ALDE Argeş. La Camera Deputaţilor, lista cu propuneri este deschisă de deputatul Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE la nivel naţional. Printre cei nominalizaţi se mai numără fostul consilier judeţean Bogdan Ivan şi primarul comunei Coşeşti, Nicolae Pană.

"Lista şi ordinea celorlalţi candidaţi va fi definitivată în cursul acestor zile, urmând ca luni listele finale ale tuturor filialelor să fie aprobate în cadrul Delegaţiei Naţionale Permanente ALDE", se mai menţionează în comunicat. Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, a candidat în iunie ca independent pentru al şaptelea mandat de primar al municipiului Piteşti, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD. Tudor Pendiuc a condus administraţia locală a municipiului Piteşti începând din anul 1992. Ultimul mandat l-a câştigat în 2012, când a candidat din partea Uniunii Social Liberale (USL) şi a obţinut aproape 48.000 de voturi, reprezentând 69,25% din total, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri