Un bucureștean în vârstă de 80 de ani, rătăcit în zona Transalpina, găsit de salvamontiști după cinci ore de stat în ploaie și vânt puternic

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 18-06-2020

Actualizat: 18-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bucureștean în vârstă de 80 de ani, care s-a îndepărtat de mașină și s-a rătăcit în zona Transalpina, a fost găsit de salvamontiști după cinci ore de stat în ploaie și vânt puternic. Bătrânul era epuizat și dezorientat, Iar momentul întâlnirii cu soția a fost unul emoționant, potrivit Mediafax.

Un grup de turiști a găsit-o, miercuri, pe soția bărbatului de 80 de ani plângând lângă mașină, pe traseul turistic Transalpina – zona Izvorul Tămăduirii.

Femeia le-a spus turiștilor că soțul său, un iubitor al muntelui, a dorit să se îndepărteze puțin de autoturism pentru a se bucura de peisaj și deși trecuseră aproximativ două, acesta nu se întorsese.

Citește și: Impozitarea pensiilor speciale a fost adoptată de Parlament: cum se va aplica noua taxă specială și cine este vizat

Deoarece femeia era extrem de tensionată și avea telefonul descărcat, turiștii au sunat ei la 112.

După trei ore de căutări amănunțite în zonele cu vizibilitate foarte redusă și prăpăstioase din împrejurimi, bătrânul rătăcit a fost găsit întins pe jos, epuizat și dezorientat, pe muntele Muntinu Mic, la 4 km de locul unde o lăsase pe soție, în mașină.

„Personalul salvamont i-a acordat primul ajutor şi pentru a-l proteja termic, jandarmii i-au oferit haina de serviciu. Momentul revederii cu soţia a fost unul emoţionant, atât pentru protagonişti, cât şi pentru salvatori. După ce le-au mulţumit pentru sprijinul acordat, cei doi soţi şi-au continuat traseul spre casă”, anunță Jandarmeria Vâlcea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri