DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un candidat la preşedinţie propune amânarea alegerilor

rotaru

Candidatul Partidului Alternativa Socialistă la alegerile prezidenţiale, Constantin Rotaru, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că doreşte întreruperea campaniei electorale şi amânarea alegerilor până când "justiţia nu va limpezi toate dosarele aflate în curs".

"Asta nu mai e campanie electorală. De două săptămâni se vorbeşte doar despre corupţie, păduri furate, ofiţeri acoperiţi, incompatibilităţi, audieri la DNA. Nimic despre programe economice, despre perspective de dezvoltare a României. Unii se bucură de marile dosare care sunt astăzi deschise. Eu spun altceva, justiţia se face vinovată de ceea ce se petrece. I-au lăsat pe toţi să fure 25 de ani, România a părut o curte fără stăpân, iar acum se apucă de treabă, păi e normal ca toată clasa politică actuală să fie coruptă, după ce nimeni nu i-a întrebat de sănătate atâţia ani. E ca şi cum într-o clasă de şcoală, iniţial fără profesor, elevii sunt lăsaţi să-şi facă de cap. După o oră, vin profesorii şi încep să dea sancţiuni şi exmatriculări. Nu e normal", a spus Rotaru.

Acesta propune un acord prin care alegerile să fie amânate şi campania electorală întreruptă, până când dosarele aflate acum în curs nu se soluţionează.

"Ştiu că acest demers nu are nicio şansă de izbândă, dar dacă ar fi un acord unanim, cine ştie? Ar fi culmea să ne trezim până pe 16 noiembrie cu candidaţi efectiv scoşi din cursă de justiţie, fapt care nu ar mira pe nimeni la ce se întâmplă acum pe scena politică", a mai spus candidatul PAS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.