Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un centru dedicat copiilor de etnie romă va fi inaugurat la Bacău

MFE
elevi scoala

Centrul socio-catehetic din Poiana Negustorului (Bacău), dedicat copiilor de etnie romă, va fi inaugurat sâmbătă. În cadrul proiectului sunt înscrişi 20 de beneficiari, proveniti din familii aflate în situaţie de risc.

Copiii vor beneficia de activităţi educaţionale şi duhovniceşti, a declarat pentru Basilica.ro pr. Eugen Ciuche, Protopopul de Bacău. Clericul a precizat că au fost demarate, până în prezent, trei întâlniri pilot cu beneficiarii proiectului educaţional, potrivit basilica.ro.

Citește și: Încă o țară profund afectată de pandemie s-a sucit: A autorizat și ea vaccinul AstraZeneca pentru cei de peste 65 de ani

Centrul funcţionează ca urmare a unui parteneriat între autorităţile locale, Biserică, şcoala din sat, Asociaţia Ovidenia Bacău şi Asociaţia Europeană Romă pentru progres şi promovare interculturală. Iniţiatorul proiectului este preotul paroh din Poiana Negustorului, Dima Lucian.

Întâlnirile au loc sâmbăta, la şcoala din localitate care a pus la dispoziţie două săli de curs dotate cu echipament şi mobilier şcolar pentru desfăşurarea activităţilor centrului. Primăria Blăgeşti asigură prezenţa unui asistent social şi psiholog, protoieria Bacău oferă rechizitele şi ajutor financiar după posibilităţi.

Un rol important are şi Asociaţia Europeană Romă pentru progres şi promovare interculturală care asigură mediere şcolară, sanitară şi juridică. De asemenea, se ocupă de promovarea şi susţinerea tinerilor în scopul formării unor viitori cetăţeni activi ai societăţii.

Centrul va fi inaugurat sâmbătă de pr. Daniel Marari, delegatul Arhiepiscopului Ioachim.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.