Un cetățean străin a provocat un accident groaznic în România și apoi a fugit de la locul faptei

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-07-2023

Actualizat: 30-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Accidentul de duminică dimineața din Mijlocenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, în care cinci persoane au fost rănite, ar fi fost provocat de un șofer care nu a oprit după impact și a abandonat mașina, potrivit Poliției, informează Mediafax.

Poliția Bistrița-Năsăud a transmis duminică, faptul că accidentul de pe Drumul Național 17, din Mijlocenii Bârgăului, a fost provocat de un șofer care nu a oprit după impact.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, un autoturism condus de un bărbat, de 37 ani, cetatean străin, pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, ar fi fost acroșat de un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un cap de pod. Celălalt conducător auto implicat și-ar fi continuat deplasarea încă aproximativ 200 de metri, după care ar fi abandonat autoturismul”, transmite Poliția Bistrița-Năsăud.

5 oameni au fost răniți

Accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, dintre care trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani, respectiv o femeie de 30 de ani și doi copii de 13 și 2 ani, au fost transportați la spital.

Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud fac investigații pentru identificarea celuilalt șofer implicat, dar și a împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri